Ambasada Romana la Oslo relateaza:
Cetățenii străini care sosesc în Norvegia dintr-o țară care prezintă un risc crescut de infecție cu COVID-19 au dreptul de a intra pe teritoriul norvegian dacă pot justifica unde vor efectua perioada obligatorie de 10 zile de carantină/izolare. Persoanele care nu pot prezenta o astfel de justificare și care, de asemenea, nu îndeplinesc una dintre celelalte excepții prevăzute de lege, le poate fi refuzat accesul în Norvegia.
Potrivit art.5, paragraful I din Regulamentul Covid-19 , cu completările și amendamentele care intră în vigoare de la data de 15.07.2020,
„La sosirea în Norvegia, persoanele […] pot prezenta o rezervare sau un acord scris privind șederea continuă la una și aceeași adresă din Norvegia pentru primele 10 zile. Pentru sejururile mai scurte de 10 zile, cerința prezentării adresei se aplică pentru perioada în care persoana urmează să fie în țară.”
Autoritățile norvegiene precizează că dovada adresei poate fi făcută, de exemplu, prin prezentarea unui SMS sau a unui e-mail, atâta timp cât acest lucru confirmă rezervarea sau acordul privind o ședere continuă la aceeași adresă pentru primele 10 zile în Norvegia (sau pentru perioada în care persoana urmează să fie în țară pentru șederi mai scurte de 10 zile).
Atenție! Factorul decisiv este statul în care cetățeanul are rezidență, nu statul de cetățenie.
Citiţi mai mult pe siteul ambasadei.
Lasă un răspuns