”Am fost întrebat de ce susțin cauza familiei Bodnariu. – Pentru că eu sunt de partea celui care strigă după ajutor. Instituția ”Protecția copilului” nu are nevoie de sprijin, e atotputernică, are legea de partea ei și chiar pare că sfidează pe toată lumea. Până când nu se va confirma că există probe și dovezi care să justifice preluarea copiilor, pana cand nu se admite oficial ca nu s-au incalcat reguli si proceduri, eu cred în cel care strigă că i-au fost încălcate drepturile.

Apoi, daca oamenii acestia, familia Bodnariu, se simteau cu adevărat vinovati, nu cred că aveau curajul să ridice atata lume la proteste. Mai cred că specialiștii, avocații, oamenii de stat care s-au implicat și susțin acest caz, care le iau apărarea, au văzut documentele acuzarii inainte si nu s-au aruncat cu gatu-n laț de dragul imaginii. Cred că le-au studiat și au găsit că s-au încălcat niște norme de drept internațional.

Daca văd un accident cu un sofer care mi se pare beat, îi acord primul ajutor sau astept sa vină poliția mai întâi, să ii pună fiola si să constate dacă e baut si abia apoi ii ofer primul ajutor? Așa e si cu familia Bodnariu – pană când ni se va arata ca sunt vinovati, au nevoie de sustinere, pentru că ei strigă după ajutor. Dacă se va demonstra, cu probe, ”că au fost băuți și de asta au făcut accident”, atunci să se aplice legea.

Dacă sunt argumente clare, probe, să fie comunicate în vreun fel, nu trebuie lăsat să se distrugă în așa hal imaginea Norvegiei. Eu, ca român care locuiesc aici, sunt afectat de acest lucru. În peste cinci ani, de când sunt în Norvegia, am avut un contact și o relație foarte bună cu instituțiile, cu autoritățile statului norvegian și cu cetățenii acestei țări. Îmi doresc acest lucru și în continuare.

Din relatările familiei Bodnariu și nu numai, consider că legea și aplicarea ei este ambiguă în anumite privințe, poate fi aplicată subiectiv și abuziv de către unii angajați neprofesioniști, nu se respectă prezumția de nevinovăție și nu ți se dă posibilitatea să te aperi; întâi este luat copilul din familie și apoi se construiește dosarul acuzării iar abia în câteva luni se ajunge în fața unui judecător.

Copiii preluați ar trebui dați spre creștere și educație în primul rând rudelor, celor apropiați din familie. Și trebuie păstrată identitatea copilului, limba maternă, tradițiile acestuia. Un copil român trebuie să fie plasat într-o familie românească. Aici nu mai e vorba de cazul Bodnariu, ci de o legislație învechită care trebuie schimbată și pusă în acord cu normele de drept internațional.

Consider că atunci când vorbim de confidentialitate, aceasta e legată de faptele in sine (cum se petrecea abuzul), de nume de persoane, de adresă… dar nu cred că mai ține de confidențialitate să se dea un comunicat în care să se spună că s-a respectat legislația, că au existat discuții cu familia în prealabil, că s-a făcut o anchetă socială etc…

Nu pot înțelege această totală lipsă de transparență și ignorare a opiniei publice de către ”Protecția Copilului”. Si angajatii acestei instituții sunt oameni, e posibil să fi greșit. E normal să greșim, e omenește. De asta e nevoie de transparență; nu pot accepta că aceasta institutie nu greseste niciodata sau că nimeni nu o poate verifica sau trage la raspundere. Nu există foruri superioare la care să se poată face apel și să se reevalueze cazul. Sunt incalcari ale drepturilor omului, pe față, la vedere, recunoscute de avocați norvegieni.

Iar ”interesul superior” al copilului (apoi plasarea lui), poate fi stabilit doar de angajații instituției? Sau ar trebui hotărât în deplină transparență cu familia, cu copiii, cu rudele apropiate, cu școala, cu comunitatea locală?

Părinții nu trebuie tratați ca niște infractori, ci ca niște oameni care au dreptul la reabilitare; pt că chiar dacă sunt vinovați din punctul de vedere al legii, sufletul și inima lor este tot de părinți ai acelor copii. Ura față de părinți, care răzbate din tratarea acestor cazuri, este complet dăunătoare. Scopul nu trebuie să fie pedepsirea părinților ci ajutarea familiei.

Se impune o reformare a instituției ”Protectia Copilului”, e nevoie de mai multa transparentă. Zvonurile, reale sau nu, interpretările, acuzațiile nedemontate, toate acestea dăunează, aruncă o umbră de incertitudine asupra acestei instituții și un sentiment de teamă în sânul oricărei familii din Norvegia. Legea e făcută de oameni, pentru oameni. Când nu servește interesele comunității, trebuie schimbată.

Mai cred că pedeapsa trebuie să fie proporțională cu gravitatea faptei; nu poti sa iei copilul imediat, fără avertizare, si celui care ii da ”ocazional” o palma la fund, din motive de conjunctura, așa cum e luat celui care își bate copilul cu cureaua regulat. Și mai ales un copil nu trebuie despărțit de părinții lui doar pe vorbe, presupuneri, reclamații, e nevoie de probe și dovezi.

Cel mult, în cazurile în care nu există o situație foarte clară privind neglijența sau abuzul, părintii și copilul trebuie duși într-un centru special, împreună, și ținuți sub supraveghere, pe perioada anchetei, până se confirmă sau infirmă acuzațiile.

Si mai trebuie rezolvata problema sesizărilor: ”Protectia copilului” a devenit un fel de bau-bau; nu îi place cuiva de tine, îți inventează o reclamație și apoi trebuie să dovedești că nu e adevărat, când, de fapt, acuzarea trebuie să dovedească vinovăția. Asta e un fel de ”securitate”, familiile trăiesc cu teama că sunt supravegheate, de vecini, de colegi, de angajații școlii, își pun întrebarea: dacă i s-a părut cuiva ceva în neregulă în comportamentul meu?

Este necesară o mai bună informare privind regulile de creștere a copiilor aplicabile în Norvegia. Informații oficiale de la instituțiile de resort, broșuri traduse în limbile vorbite de părinții imigranți, în care să se explice cum trebuie să fie relația părinte -copil, copil – școală, școală – părinte etc., unde și pe cine poti întreba când părinții au nelămuriri, fără teama de a deveni ”suspecți”.

Nimeni nu se poate ”juca” cu imaginea unei țări, nici instituțiile statului norvegian, nici susținătorii familiei Bodnariu. A început să circule steagul Norvegiei, în sens negativ, ceva de speriat. Pe la toate televiziunile din lume, se protesteaza, până si in Canada, si in Australia.

Asta nu miroase deloc bine, cazul trebuia rezolvat cu rapiditate și scos la suprafață adevărul, ca să se liniștească spiritele. Sunt aproape două luni de când au fost luați copiii și nimic nu e clar. Plus că e foarte ciudat că toată lumea vorbește despre acest caz, iar presa si institutiile din Norvegia se poartă de parcă nu s-ar întâmpla nimic.”

Sursa: Dan Apetrei, facebook