Deși azi dimineață elevii ar fi trebuit să se întoarcă la școală, iar cei mici ar fi trebuit să intre pentru prima dată la ore, în jur de 8000 de profesori au fost în grevă. Adică mai mulți decât se preconiza, pentru că zilele trecute numai 5.500 de profesori spuneau că vor fi în grevă astăzi.
În unele zone, școlile au fost închise de tot, pe când în alte locuri, școlile au fost deschise, dar cu personal minim. Greva a afectat școlile primare și secundare, precum și liceele.
Ministerul Educației și Cercetării, Uniunea Educației din Norvegia (reprezentantii sindicatului) și Organizația Municipală nu au control deloc asupra situației și sunt nesiguri în ceea ce privește impactul grevei asupra elevilor și asupra părinților.
Așadar, a rămas la latitudinea fiecărei școli dacă elevii s-au întâlnit sau nu cu profesorii în prima zi de școală. Elevii și părinții sunt îndemnați să verifice site-urile școlilor pentru a vedea ce se întâmplă în continuare.
Pe de altă parte, liceenii sunt un caz aparte. Ei trebuie să meargă la școală, indiferent că e grevă sau nu, pentru a nu pierde dreptul de a studia. Potrivit unui ziar local, în Hordaland au fost trimise 6000 de mesaje căre liceeni, prin care tinerii au fost informați că trebuie să meargă la școală.
Liderul Uniunii Educației, Raghnhild Lied a spus că îi pare rău că elevii și părinții au fost afectați, dar că întreaga grevă este o acțiune desfășurată în mod legal.
Deocamdată nu au fost stabilite alte negocieri între cele două părți implicate în conflict. Ultimele negocieri au avut loc joi și au durat 12 ore, fără niciun rezultat însă.
Sursa: www.thelocal.no
Lasă un răspuns