In timp ce restul Europei se confrunta cu criza datoriilor de stat şi declinul economic, Norvegia nu mai ştie ce să facă cu banii.
Cel mai mare fond suveran din lume, care administrează petrodolarii strânşi de statul nordic, a devenit obiect de dezbatere publică în contextul alegerilor recente, în urma cărora Partidul Laburist (centru-stânga) a cedat puterea unei alianţe de dreapta conduse de Partidul Conservator.
Transferul de putere va aduce schimbări la Government Pension Fund Global (GPFG). Noii guvernanţi, care au promis reduceri de taxe, s-au angajat din start să limiteze cheltuielile fondului pentru a evita supraîncălzirea economiei. Totodată, conservatorii iau în calcul divizarea fondului, pentru reducerea riscului ca o greşeală să provoace efecte catastrofale, dar şi din convingerea că apariţia concurenţei ar putea da rezultate mai bune.
O bogatie de 760 de miliarde de dolari
Fondul norvegian are active evaluate la 760 de miliarde de dolari, dar a avut performante modeste in acest an, cu un randament de numai 0,1% în trimestrul al doilea, după ce a crescut puternic anul trecut, cu 13,4%.
Valoarea activelor fondului depăşeşte cu 40% produsul intern brut al Norvegiei. GPFG joacă pe termen lung, având mandatul de a asigura viitorul economic al ţării după ce resursele vaste de petrol şi gaze vor fi fost epuizate.
Fondul norvegian a fost unul dintre puţinii investitori internaţionali care şi-au permis calmul în timpul crizei financiare globale: nu numai că nu a vândut active în perioada de panică de după falimentul Lehman Brothers, ba chiar a cumpărat.
„Avem posibilitatea ca în vremuri tulburi să aşteptăm cu răbdare ieşirea din turbulenţe”, spune CEO-ul GPFG, Yngve Slyngstad.Fondul este administrat de un departament care funcţionează în sediul băncii centrale a Norvegiei de la Oslo. Agenţia are peste 200 de angajaţi la Oslo şi alţi 100 în birouri regionale la New York, Londra, Shanghai şi Singapore.
Traderii lucrează într-o atmosferă calmă, acţionează în mod răbdător, chibzuit, chirurgical. Nici vorbă de zgomotul şi nervii de pe Wall Street, de vânzările panicate la primul semn de prăbuşire a pieţei.
O misiune pe termen lung
„În timpul crizei din 2008-2009, mulţi investitori au fost forţaţi de circumstanţe să vândă. Noi ne-am bucurat de privilegiul de a ne păstra activele şi chiar de a acumula mai mult”, spune Slyngstad.
Taxele şi redevenţele încasate de Norvegia din industria petrolului şi gazelor naturale pun la dispoziţia fondului lichidităţi de aproximativ un miliard de dolari pe săptămână. Astfel, GPFG a ajuns să deţină în medie 1% din acţiunile listate la nivel global. În Europa, fondul norvegian deţine peste 2% din companiile listate.
Succesul GPFG este datorat atât exploatării zăcămintelor petrolifere şi gazeifere, cât şi respectării consensului politic de către toate forţele care s-au succedat la guvernare: profiturile obţinute de stat din hidrocarburi trebuie investite în fond. Fondul are întotdeauna o atitudine de investitor pe termen lung, iar mandatul instituţiei impune transparenţă.
GPFG încearcă să impună propriile principii de guvernanţă corporativă asupra companiilor unde investeşte şi să se asigure că acestea sunt profitabile pe termen lung. „Ca actionari pe termen lung, trebuie sa ne asiguram ca aceste companii sunt profitabile pe termen lung, şi de asemenea că nu fac bine doar investitorilor şi acţionarilor, ci şi societăţii în general. Lucrăm cu raţiune, şi nu cu forţă”, explică Slyngstad.
Propunere: Hai sa-l „spargem” in bucati
În pofida succesului de până acum al GPFG, politicienii de dreapta şi voci din mediul academic vor o schimbare. Bruno Gerard, profesor de asset management la Scoala de business de la Oslo, consideră că fondul a devenit prea mare pentru a fi administrat centralizat. „Va fi imposibil să continue să administreze fluxul uriaş de bani în cadrul unei singure organizaţii. În prezent este foarte bine administrat, însă pentru un fond atât de mare chiar şi o mică greşeală poate avea consecinţe enorme. Riscurile ar fi mult mai reduse dacă am avea câteva fonduri mai mici”, consideră Gerard.
Noul guvern condus de Partidul Conservator ia în calcul această opţiune. „Ar fi mai bine să avem două sau trei fonduri, în loc de unul singur? Fiind conservatori, considerăm desigur că un regim cu mai multă concurenţă ar putea da rezultate mai bune”, a declarat Erna Solberg, liderul partidului.
Aparent încurajat de comentariile politicienilor, Gerard consideră că divizarea fondului este doar o chestiune de timp.
Totodată, unele voci consideră că fondul investeşte prea mult în acţiuni şi ar trebui să cheltuiască o parte din bani pe infrastructură sau cercetare, pentru a accentua dezvoltarea şi diversificarea economiei norvegiene. O creştere nechibzuită a investiţiilor în ţară poate cauza însă supraîncălzirea economiei.
Potrivit raportului financiar de la jumătatea acestui an, 57% din activele fondului suveran al Norvegiei reprezintă acţiuni, iar 34% obligaţiuni şi alte instrumente financiare cu randament fix. Restul reprezintă diverse împrumuturi, derivate financiare şi active imobiliare.
Regula celor 4 procente
Valoarea activelor fondului a crescut de patru ori din 2005. Guvernul laburist a introdus în anul 2001 regula celor 4 procente. Astfel, guvernul poate utiliza anual în buget maximum 4% din activele fondului. Măsura are rolul de a asigura eficienţa pe termen lung a fondului, dar şi de a evita supraîncălzirea economiei. Având în vedere creşterea puternică a GPFG, limita pare prea generoasă.
Alegerile generale au fost însoţite de date îngrijorătoare. Inflaţia a crescut în august la 2,5%, cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, anunţ care a provocat o apreciere de 1,4% a coroanei norvegiene într-o singură zi. Liderul Partidului Conservator, Erna Solberg, a promis atunci că noul guvern va limita contribuţia fondului la buget undeva în jurul pragului de 3%. „Trebuie să ne asigurăm că nu creştem bugetul într-un mod care să crească şi cererea internă. Trebuie să ne punem anumite întrebări legate de aceste creşteri (inflaţia şi aprecierea coroanei – n.r.). Este inflaţie generată local sau este inflaţie importată?”, a afirmat Solberg, citată de Bloomberg.
Norvegia incearca sa-si mentina competitivitatea economica, sa evite supraîncălzirea economiei care riscă să crească exagerat de mult salariile şi să scumpească exporturile.
Noul guvern, care va fi învestit la mijlocul lunii octombrie, trebuie să aibă în vedere şi riscul unui balon speculativ pe piaţa imobiliară. Salariile din industria prelucrătoare norvegiană depăşesc cu 70% nivelul mediu din UE, iar coroana pare supraevaluată.
Guvernatorul Băncii Centrale, Oeystein Olsen, care a contribuit în urmă cu 12 ani la elaborarea regulii celor 4 procente, a propus coborârea plafonului la 3%, pentru a reduce volumul de petrodolari care ajung să circule în economie.
Orice schimbare a structurii GPFG va dura o perioadă îndelungată de timp. Reforma fondului va fi o prioritate a noului guvern. Noua coaliţie de guvernare a promis totodată în campania electorală reforme în sănătate, educaţie şi investiţii în infrastructură. Mai mult, sistemul politic din Norvegia pune mai mult preţ pe consens politic decât în alte părţi ale Europei. Astfel, orice schimbare majoră la GPFG trebuie dezbătută în Parlament, cu o contribuţie importantă din partea opoziţiei.
Se estimează că fondul va creşte în următorul deceniu cu o rată dublă faţă de creşterea economică a Norvegiei. Până în 2020, GPFG va avea active de peste 1.000 miliarde de dolari, potrivit prognozelor oficiale. Orice ministru de finanţe trebuie însă să aibă în vedere că fondul va înceta să crească la un moment dat, odată ce vastele zăcămintele de hidrocarburi ale Norvegiei vor fi epuizate.
Sursa: BBC
Lasă un răspuns