Autoritățile norvegiene au declarat că au detectat cantități mici de iod radioactiv în nord-estul Norvegiei, după explozia unei rachete in timpul unui test din Rusia.
Autoritatea norvegiană pentru securitate nucleară, DSA, a informat că a detectat iod radioactiv în filtrele de aer ale unei staţii de monitorizare a radioactivităţii din Svanhovd, la graniţa cu Rusia în perioada 9-12 august.
Pe 10 august, agenția nucleară rusă Rosatom a declarat că cinci persoane au murit într-o bază militară din regiunea Arhanghelsk intr-o explozie. Ulterior, aceştia au spus că testează arme noi.
„Momentan nu putem spune dacă ultima detecţie de iod este legată de accidentul din Arkhangelsk de săptămâna trecută” , specifica DSA.
Se spune că detecţia de iod radioactiv de către staţiile norvegiene nu este ceva neobişnuit, specialiştii din această ţară detectând acest element radioactiv de şase până la opt ori pe an, sursa fiind de obicei necunoscută.
Imediat după accident, ministerul rus al apărării a declarat că nu a existat nicio contaminare radioactivă.
Totuşi nivelul de radiații a fost de până la 16 ori mai mare decat pragul normal in Severodvinsk imediat după accident, a declarat marți serviciul național de vreme al Rusiei, Rosgidromet.
Lasă un răspuns