Norvegia a impus din nou vineri restricţii asupra călătoriilor în Spania, destinaţie turistică foarte apreciată de norvegieni, unde numărul de infectări cu noul coronavirus este din nou în creştere puternică, relatează AFP şi Reuters.
Decizia ţării nordice înseamnă că persoanele care provin sau se întorc din Spania vor fi, începând de la miezul nopţii (22.00 GMT), supuse obligaţiei de a intra în carantină timp de zece zile când intră pe teritoriul Norvegiei.
În schimb, guvernul norvegian a ridicat la şapte numărul regiunilor suedeze, printre care şi comitatul frontalier Varmland, dar nu şi Stockholm, care nu mai sunt pe lista celor spre care călătoriile nu erau recomandate, ridicând astfel obligaţia carantinei.
Restricţiile sunt din nou valabile şi pentru Andorra, dar au fost ridicate pentru Ungaria. Acestea sunt de asemenea în vigoare pentru Portugalia, Luxemburg, Croaţia, România şi Bulgaria.
În total, Norvegia a înregistrat până în prezent 9.085 de cazuri de confirmate de coronavirus, dintre care 255 mortale.
Citiți mai mult pe siteul sursă.
Lasă un răspuns