În ultimii 100 de ani, Norvegia și-a păstrat politica de promovare a turismului. Un afiș de acum o sută de ani, scos din Biblioteca Națională din Oslo arată cum Norvegia se baza, chiar și atunci, pe natura minunată pe care o are, pe posibilitatea de a schia și pe soarele de la miezul nopții, pentru a atrage cât mai mulți turiști. ‘Modul în care se prezintă Norvegia nu s-a schimbat în ultimii 100 de ani’, spune Arthur Tennøe, din partea Bibliotecii Naționale din Norvegia.
Tennøe a mai explicat faptul că fondarea turismului în Norvegia a avut loc la începutul secolului trecut, atunci când puterea romantismului era foarte mare. Încă de atunci, cei care vizitau Norvegia erau interesați de natură, de pescuitul somonului și de soarele de la miezul nopții, un fenomen foarte intersant și puțin comun în multe alte țări.
Se pare că unul dintre punctele slabe ale turismului din Norvegia, de la începutul secolului trecut era bucătăria specifică acestei țări. ‘Mâncarea este sub orice critică și este formată, în mare parte, din pâine și fulgi de ovăz‘, scria ministrul britanic, Frederick Metcalfe, după prima sa excursie în Norvegia, în jurul anului 1850.
Cu toate acestea, turiștii erau impresionați, încă de atunci, de natura Norvegiei. De exemplu, britanicii erau pasionați de posibilitatea de a vâna și de a pescui în Norvegia. După ce Norvegia a devenit independentă de Suedia, în 1905, turismul a început să înflorească din ce în ce mai mult. Iar încrederea norvegienilor că puteau construi o industrie puternică a turismului…a sporit.
De exemplu, prima reclamă pentru Norvegia și pentru turismul din această țară a fost realizată de către Căile Ferate norvegiene. Afișul ilustra soarele de la miezul nopții, munții norvegieni și o biserică.
‘Imaginea națională și romantică a Norvegiei a fost observată în străinătate. Fiordurile, munții înalți, soarele de la miezul nopții, schiatul, Nordkapp și cultura Sani, toate dau Norvegiei statutul de destinație exotică‘, a mai spus Tennøe.
Potrivit reprezentantului Bibliotecii Naționale din Norvegia, natura este încă un element foarte important pentru imaginea țării, la fel cum era și acum 100 de ani. ‘Natura este ceea ce avem în Norvegia, iar turismul reprezintă o industrie importantă și extinsă‘, a precizat Tennøe.
Bineînțeles, de-a lungul timpului s-au schimbat multe lucruri în industria turismului din Norvegia, dar localnicii sunt mândri de peisajele lor. Astăzi, turiștii vor să se bucure de natură, dar și de activitățile prin care o pot descoperi mai bine, adică schi, plimbări pe apă și multe altele.
A consemnat Lidia Rusu
Sursa: www.norwaypost.no/https://www.youtube.com/watch?v=PHQaJ6BfYw0
Lasă un răspuns