Mersul cu bicicleta, deşi foarte sănătos, se poate dovedi istovitor atunci când ciclistul trebuie să urce o pantă dificilă, scrie totb.ro. De aceea, la fel ca pe o pârtie de schi, oraşul norvegian Trondheim a instalat un escalator pentru biciclişti, prezentat drept primul din lume.
Acesta a fost inventat în anii ’90 de un navetist care se săturase să ajungă la serviciu transpirat şi extenuat de efortul fizic de după urcarea unei pante. Trampe, cum era numit sistemul, a fost îmbunătăţit recent şi rebranduit sub numele CycleCable, transportând deja peste 200.000 de biciclişti de-a lungul unei pante lungă de 150 de metri. În plus, a început să atragă şi turişti.
Cu fundul în şa şi un picior pe pedale, bicicliştii îşi plasează celălalt picior pe platforma escalatorului şi sunt împinşi la deal cu o viteză de 8 kilometri la oră. Sistemul poate fi folosit de maxim 5 oameni simultan şi nu se limitează doar la biciclete – utilizatorii pot fi şoferi de scutere sau păriniţi cu cărucioare. Un metru de escalator costă 2.000-3000 de dolari.
Mai multe detalii despre sistemul Trampe CycloCable puteți citi aici (click).
Lasă un răspuns