În cel mai mare oras nordic al Norvegiei – Tromso, tocmai a nins. Dinspre Polul Nord bate un vânt care a adus înapoi iarna, desi calendaristic suntem in plina vara.
„A lapovițat și a nins, iar oamenii au văzut chiar zăpadă așezându-se pe pământ”, a spus Trond Lien, un meteorolog din Tromso. „Acest lucru este foarte rar și nu-mi pot aminti când a nins aici ultima dată pe 16 iunie. In orice caz, acum foarte mult timp”, a mai spus el.
Potrivit meteorologului, ultima dată când s-au inregostrat ninsori în luna iunie în Tromso a fost undeva în secolul trecut.
Odd Arne Thomassen, șofer profesionist a spus că pe șosea s-a așternut un strat de zăpadă de câțiva centimetri, pe drumul către Kvaenangsfjellet.
„Nu a fost atât de rău, încât să fie nevoie de lanțuri, dar cred că zăpada s-a așternut într-un strat de aproximativ patru centimetri”, a spus șoferul.
Potrivi Yr.no, e posibil să ningă chiar și în zonele din sud și vest din Norvegia, din cauza aerului rece polar, chiar daca acum sunt 20 de grade în Oslo.
Sursa: www.thelocal.no
Lasă un răspuns