Pentru prima dată, un restaurant din Oslo și-a pierdut licența de funcționare pe termen nedefinit, din cauza faptului că angajații restaurantului au făcut discriminări etnice la adresa clienților.
În ultimii doi ani, restaurantul a fost luat în vizorul Consiliului Local de două ori. Prima dată a fost în 2013, atunci când angajații restaurantului au refuzat să servească trei persoane de etnii diferite. Același lucru s-a întâmplat un an mai târziu, în luna septembrie. Din această cauză, restaurantul și-a pierdut licența de funcționare pentru o săptămână. Recent, însă, restaurantului i-a fost ridicată licența de funcționare pe termen nedefinit.
Stian Bergen Rosland, liderul Consiliului Local din Oslo (Partidul Conservator) a spus că autoritățile iau foarte în serios acest caz și îl analizează îndeaproape.
Este o încălcare a legii și, bineînțeles, un lucru de neacceptat. Ultima dată, reacția noastră a fost să le suspendăm licența. Inspecția a fost condusă în felul următor: am trimis în restaurant două grupuri de persoane. Unul dintre ele a fost acceptat, pe când celălalt nu, întrucât din grup făceau parte persoane de diferite etnii, a precizat Rosland.
Stian Bergen Rosland nu a precizat dacă există vreo șansă ca restaurantul să se mai deschidă și nici nu a oferit numele acestuia.
A consemnat Lidia Rusu
Sursa: www.norwaytoday.info
Lasă un răspuns