Un miliardar norvegian care a făcute avere dintr-o afacere cu hoteluri s-a oferit să plătească 5.000 de nopți de cazare pentru refugiații care vor ajunge în Norvegia. Astfel, refugiații pentru care autoritățile norvegiene nu vor mai avea locuri de cazare vor putea sta în lanțul hotelier al miliardarului.
Oferim 5.000 de nopți de cazare refugiaților care au nevoie, a scris pe Twitter Petter Stordalen, cel care deține Nordic Choice Hotels. În același timp, miliardarul norvegian a mai precizat că se va ocupa și de plata meselor refugiaților pe care se oferă să îi cazeze în lanțul său hotelier.
El a spus că drama refugiațialor privește pe absolut toată lumea și toți oamenii ar trebui să se implice într-un fel sau altul în acest caz, pentru a sări în ajutor refugiaților.
Autoritățile norvegiene au spus că vor lua în calcul oferta lui Stordalen, dacă centrele pe care le au deja se vor dovedi a fi neîncăpătoare.
În luna august, Norvegia a primit deja 2.313 de cereri din partea refugiaților. Majoritatea sunt sirieni sau afghani. Este vorba despre cel mai mare număr de cereri ajunse în Norvegia într-o singură lună, după anul 1990.
Între timp, Comisia Europeană cere României să primească 6.351 de refugiați, cei mai mulți urmând a fi preluați din Ungaia. Prim-ministrul Victor Ponta și președintele Klaus Iohannis susțin însă că România nu poate să primească mai mult de 1.780 de refugiați. Mai mult, premierul a declarat public faptul că pentru a primi mai mulți refugiați, România ar trebui să intre în spațiul Schengen.
Săptămâna viitoare se va discuta pe tema numărului de refugiați pe care îl va primi România până la urmă.
A consemnat Lidia Rusu
Sursa: www.thelocal.no
Lasă un răspuns