O femeie din patru din cadrul armatei norvegiene a fost cel puțin o dată hărțuită sexual. Acest fapt ingrijorator a iesit la doar cateva luni dupa ce armata a decis sa-si cazeze soldatii, atat barbatii cat si femeile, in dormitoare comune.
Zilele trecute, Serviciul Național de Investigații a scos la lumină faptul că 23% dintre femeile-soldat au raportat cel puțin o dată că ar fi fost hărțuite sexual. Mai mult, raportul arată că procentul femeilor din armată care s-au plâns de aceste probleme a crescut în ultimii ani.
Cu toate că în armata aceste fapte sunt aspru pedepsite, incidentele devin din ce în ce mai dese.
„Este un lucru extrem de serios și sunt îngrijorat din această cauză. Hărțuirile sexuale ar putea reprezenta motivul pentru care femeile să nu-și mai dorească să se înroleze în Armată”, a declarat Helge Thorheim, membru al Comitetului de Control din Parlament.
De asemenea, Ministrul Apărării, Ine Eriksen Soreide a spus că „ne străduim să eliminăm aceste pericoluri și ne îndreptăm toată atenția către situația fetelor. Nu există nicio scuză pentru militarii care fac asta”.
În 2010, procentul femeilor care spuneau că sunt hărțuite sexual era de 20%. Mai apoi, procentul a urcat la 22%, depasind anul trecut 23%.
Sursa: www.norwaytoday.info
Lasă un răspuns