Guvernul norvegian a propus ca toate produsele de tutun din această țară să fie standardizate când vine vorba despre ambalaj. Scopul este prevenirea utilizării tutunului de către copii și adolescenți.
„Știm că tinerii sunt influențați de modul în care arată produsele de tutun. Ambalajul poate fi primul lucru care îi face să încerce să fumeze sau le poate produce reacția inversă. Nimeni nu vrea ca tinerii să fumeze și este momentul să împiedicăm copiii și adolescenții să fumeze”, a declarat Bent Hoie, Ministrul Sănătății din Norvegia.
El a continuat, precizând că fumatul este una dintre cele mai mari provocări pentru sistemul de sănătate. În fiecare an, aproximativ 6.600 de oameni din Norvegia mor din cauza bolilor provocate de fumat. Fumatul pasiv este de asemenea dăunător și poate provoca cancer, două tipuri de diabet și alte boli. De asemenea, fumatul pasiv poate provoca nașteri premature femilor însărcinate.
În ultimul deceniu, tinerii fumează mai puțin în Norvegia. Doar 5% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani fumează, potrivit autorităților. Însă, a apărut o altă problemă. Este vorba despre snus, un praf realizat din tutun, pentru prima oară în Suedia, la începutul secolului al XVIII-lea.
Ministerul Sănătății va publica, la finele lunii februarie a acestui an propunerea pentru standardizarea pachetelor de țigări și a produselor de tutun din Norvegia. Mai exact, standardizarea presupune ca toate produsele ce conțin tutun să aibă un ambalaj cu aceleași culori (închise sau verde închis), precum și alte specificații referitoare la elemente de design. Pe lângă brand, pe pachet vor fi standardizate: culorile, fontul, mărimea. Logo-ul companiei producătoare sau alte elemente de design nu vor fi permise.

țigări standardizate
În plus, de anul viitor vor fi introduse pe pachete și avertismente cu riscurile la care se expun fumătorii. Până acum, standardizarea produselor ce conțin tutun a fost introdusă în Australia (2012). De asemenea, propunerea se află și pe masa Guvernelor din Anglia, Irlanda și Noua Zeelandă. Pe lângă acestea, și Franța și Finlanda iau în considerare standardizarea produselor ce conțin tutun.
A consemnat Lidia Rusu
Sursa: www.norwaypost.no
Lasă un răspuns