Un spital din Norvegia are un plan cel puțin interesant pentru a opri consumul de heroină.
Spitalul din Bergen a pregatit un program-pilot prin care va oferi heroină celor dependenți, în ideea că astfel vor avea măcar controlul asupra celor care consumă droguri.
„Soluția a fost testată în câteva orașe mari din Europa, cum ar fi Amsterdam sau Zurich. Intenționăm să urmărim aceeași abordare”, a declarat Ola Josendal, directorul de la Spitalul Universitar Haukeland. Josendal a mai precizat că reprezentanții spitalului vor avea o ședință cu cei din conducerea orașului pentru a discuta despre viitorul proiect.
Mai mult, în spitalul din Bergen va exista, începând din luna septembrie a anului viitor o cameră în care pacienții vor fi injectați cu heroină, iar această cameră se va afla chiar în apropiere de cea pentru accidente și urgențe. „Tratamentul se va aplica pentru un număr mic de pacienți, care nu răspund la tratamentul obișnuit pentru cazuri de dependență de heroină”, a mai spus Josendal.
Sursa: www.thelocal.no
Lasă un răspuns