Unul din sefii Poliției din Oslo a ajuns după gratii. El este acuzat de corupție și va sta în închisoare cel puțin patru săptămâni, până ce se va finaliza investigația în acest caz.
„Există suspiciuni rezonabile pentru a crede că este vorba de un caz de corupție. Luăm toate aceste lucruri în serios și am transformat ancheta într-o prioritate”, a declarat șeful investigației Liv Oyen.
Pe de altă parte, inculpatul neagă toate acuzațiile.
Mulți ani la rândul, bărbatul a deținut o funcție cheie în cadrul Poliției din Oslo. El s-a ocupat de găștile din capitala Norvegiei și a participat la numeroase investigații. Recent începuse însă să lucreze drept consultant penrtu șeful strategic al Poliției. Acuzatul a început să lucreze în cadrul instituției publice în anul 1980.
Biroul nu dorește deocamdată să comenteze foarte mult cazul și a transmis numai faptul că se află la inceputul anchetei, urmând să delibereze ce s-a întâmplat exact.
Potrivit unei publicații norvegiene, șeful Poliției ar fi acuzat din cauza unor traficanți de droguri. Aceștia au fost închiși și ei zilele trecute.
Sursa: www.tnp.no
Lasă un răspuns