Un spital norvegian privat a stârnit un scandal national, după ce a lansat pe site-ul propriu un program prin care doamnele și domnișoarele pot vedea cum ar arăta cu sânii măriți.
Este vorba de Spitalul Teres Medical. Site-ul acestuia nu se cere să ai o anumită vârstă pentru o simulare.
Imediat dupa lansarea programului, politicienii au luat atitudine, arătându-se nemulțumiți de încurajarea ca femeile să-și facă operații de mărire a bustului.
Social-democrata Ragni Lokholm Ramberg a calificat simularea de marire a sanilor ca „un fapt trist” și „alarmant”.
„În ultimul timp, operațiile de acest tip au devenit ceva obișinuit și perpetuează ideea că e greu să fii suficient de bun, mai ales în rândul tinerilor”, a declarat Ramberg.
Ea a mai menționat că simularea de pe site-ul spitalului nu face decât să ducă la un număr necontrolat de operații chirurgicale de mărire a sânilor, chiar în cazurile în care aceste intervenții nu sunt necesare.
Pe de altă parte, șeful clinicii private, Erik Gregberg a spus că se aștepta la numeroase critici, dar că politica adoptată de spital este aceea că „oamenii trebuie să fie cât mai bine pregătiți, înainte de o astfel de operație”.
„Simulatorul este foarte ușor de folosit. Cineva poate vedea foarte simplu dacă ar arăta bine cu sânii măriți”, a declarat Erik Gregberg.
În fiecare an, Teres Medical face aproximativ 9.000 de operații chirurgicale. Mai mult de jumătate dintre acestea sunt pentru mărirea sânilor.
Surs: www.tnp.no
Lasă un răspuns