Părinții care locuiesc împreună cu copiii lor în afara Norvegiei mai mult de trei luni vor pierde dreptul la indemnizația pentru copii. Aceasta este propunerea ministrului Solveig Horne. Dacă ea este aprobată, atunci Norvegia va impune restricții legate de indemnizații pentru cei care locuiesc împreună cu copiii în altă țară mai mult de trei luni, spre deosebire de situația actuală.
Horne consideră că este o problemă referitoare la copiii care trebuie să stea departe de școala din Norvegia și pierd contactul cu profesorii și materiile din instituțiile de invățământ, dar și cu mediul norvegian.
Părinții sunt liberi să aleagă modul în care copiii lor să aibă parte de educație și studierea în străinătate poate îngrădi identitatea copilui și îi poate face să uite de țara de care aparțin. Dar să muți copiii dintr-un mediu familiar și să-i faci apoi să se întoarcă la școală în Norvegia poate reprezenta o problemă. În general mă refer la copiii ai căror primă limbă este norvegiana, a declarat Horne.
În prezent, părinții norvegieni pierd dreptul indemnizației pentru copii dacă duc micuții în altă țară mai mult de șase luni.
A consemnat Lidia Rusu
Sursa: www.tnp.no
Lasă un răspuns