O furtuna incredibila a distrus distractia a 2300 de oameni in weekend

În weekend, vântul a suflat cu putere în Norvegia, provocând numeroase pagube în sud-vest. Printre cei care au avut de suferit din cauza condiţiilor termice nefavorabile se numără şi Age Aleksandersen, unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi norvegieni.

Acesta a fost nevoit să coboare de pe scenă chiar în mijlocul concertului din Viste, pentru că vântul era prea puternic.

După prima melodie, legendarul cântăreţ chiar a făcut o glumă, fără să-şi imagineze ce urma să se întâmple. Tocmai ce m-a strigat mama. A spus că a provocat un tsunami în această regiune, dar deocamdată avem parte de vreme frumoasă.

O oră mai târziu însă, starul a fost nevoit să coboare de pe scenă, iar concertul a fost anulat. Mai mult, Age Aleksandersen a spus că a fost îngrijorat pentru siguranţa celor care veniseră să-l asculte.

c0930d66dc7eeb0f338967f47b7bf53ec2305bb099700139541bc93f9000a7a5

Vântul puternic nu a oprit însă un singur concert în weekend. Şi în Bore, acolo unde avea loc un festival de muzică, vântul a stricat distracţia. Aici situaţia a fost mai gravă, pentru că trei oameni au fost duşi la spital, după ce s-au accidentat.

A venit peste noi un fel de furtună tropicală. A apărut incredibil de repede şi de nicăieri. A fost ceva ce n-am mai văzut niciodată. Nu am avut încotro decât să oprim concertul, a declarat Per Vervik, managerul concertului care se desfăşura în weekend, în cadrul festivalului Lydbolger.

Poliţiştii au spus că la ambele concerte se aflau în total în jur de 2300 de oameni. Cu toţii au fost însă evacuaţi.

Potrivit Institutului Meteorologic din Norvegia, o furtună la începutul lui august este ceva neobişnuit. Această vară a fost însă cu totul deosebită, pentru că în Norvegia s-au înregistrat temperaturi cu mult peste limita normală şi a plouat extrem de mult.

Sursa: www.thelocal.no

Adauga un comentariu folosind contul de Facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *