Susanna Jensen a fost surprinsă marți după-amiază să găsească o focă într-o pădure din apropiere de Oslo. Aceasta se plimba printre copaci împreună cu câinele său atunci când a văzut foca.
Cel mai probabil, foca s-a separat de familia sa și n-a mai gasit drumul spre mare, fiind prinsă în spatele unui port. Animalul nu mai stia incotro este apa, vederea sa fiind blocata de ambarcatiunile foarte mari care stateau acostate la mal.
„Părea fericită atunci când m-a văzut, pentru că instantaneu a venit spre mine. Părea obosită”, a declarat Susanna Jensen, o femeie de 25 de ani care lucrează ca tehnician biomedical. „Probabil deja stătuse foarte mult timp pe uscat. În cele din urmă s-a ascuns sub o masă și probabil îi era foarte frig”, a continuat tânăra.
După ce a petrecut aproximativ o oră încercând să ajute foca să ajungă în mare, Susanna Jensen a trebuit să se întoarcă acasă, pentru că animalul său de companie tremura de frig. Tânăra l-a trimis însă pe tatăl ei, iar cu ajutorul acestuia foca a revenit în mare.
„Foca a fost în regulă din momentul în care a intrat în mare. Sper că este bine, acum că s-a întors la familia sa”, a conchis Jensen.
Sursa: www.thelocal.no
Foto: Susanna Jensen
Lasă un răspuns