O fetiță a fost găsită singură luni dimineață în Finnmark, în nordul Norvegiei. Copila purta doar o pereche de pantaloni și niște cizme. A mers prin somn aproximativ patru kilometri.
Fetița are numai 6 șase ani. Ea a fost găsită în Hjellplassen, Honningsvag, în jurul orei șase dimineața. Până aici a trecut pe lângă o autostradă, dar și printr-un tunel lung de 800 de metri. La sfârșit s-a așezat pe scările din apropierea unei case din Hinningsvag. Cineva care a trecut pe lângă ea a chemat Poliția.
„Am primit un telefon în jurul orei 6:15. Ni s-a comunicat că o fetiță aproape dezbrăcată a fost găsită pe stradă. Mersese în somn, dar starea ei fizică era bună”, au declarat autoritățile.
Polițiștii i-au contactat familia. Rudele fetei au spus că aceasta merge des în somn. În momentul în care a început să meargă prin somn stătea la mătușa ei.
„Polițiștii m-au sunat și m-au întrebat dacă o căutam pe fetiță. Când am mers în dormitorul în care trebuia să fie, am rămas șocată, pentru că nu era în pat”, a declarat mătușa copilei.
Potrivit femeii, fetița ar fi visat că locuința luase foc, așa că s-a dat jos din pat, și-a pus cizmele și a ieșit pur și si simplu din casă, fără să realizeze ce face.
Autoritățile au mai precizat că sunt surprinse că fetița a reușit să meargă atât de mult, pentru că afară era furtună, iar temperatura era destul de scăzută.
Sursa: www.thelocal.no
Lasă un răspuns