O delegaţie oficială a Republicii Moldova, condusă de dl Gheorghe Țurcanu, viceministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, s-a aflat la sfârșitul lunii martie într-o vizită de lucru în Regatul Norvegiei.
Din delegația moldovenească au făcut parte reprezentanți din Parlament, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerul Finanțelor, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Primăria municipiului Chișinău, Asociația “ Speranță și Sănătate” și Asociația “Society for All”.
Scopul vizitei a constat în studierea practicilor, legislației și acțiunilor cu privire la asistența persoanelor cu dizabilități în Norvegia. Membrii delegației au făcut cunoștință cu metodele de lucru și bunele practici aplicate în această țară ce țin de încadrarea persoanelor cu dizabilități în cîmpul muncii, de incluziunea socială a acestora și de spectrul de asistență oferită din partea statului.
Colaborarea între instituțiile de profil din ambele țări a început cu doi ani în urmă. Primul pas a fost făcut de Asociația obștească „Speranță și Sănătate” (Hope & Health) din Republica Moldova, care a apelat la dl Ingvald Bastesen, cetățean norvegian, implicat activ în proiecte de ajutorare a persoanelor cu dizabilități și cu o practică profesională bogată în acest domeniu. În urma stabilirii acestui parteneriat, în relațiile de colaborare au fost implicate și autoritățile publice din ambele state.
Agenda vizitei a inclus o conferință la Oslo cu participarea dlui Thor Kleppen Sættem, Secretar de Stat în Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Norvegiei.
De asemenea, au participat și reprezentanți de la alte ministere și ai societatății civile.
Apoi a urmat o serie de vizite și întrevederi în partea de vest a țării, unde mai multe activități au fost organizate cu suportul sponsorilor.
„Comunicarea și diseminarea experienței și cunoștințelor acumulate în cadrul schimburilor de experiență peste hotare este foarte importantă pentru sporirea colaborării, continuitatea proiectelor și impulsionarea unor schimbări majore în societate.
De aceea, îndemn personalitățile publice și mass-media din Moldova să expună experiența acumulată de reprezentanții delegației moldovenești în cadrul vizitei efectuate, noutățile însușite, propunerile și ideile apărute, în scopul îmbunătățirii acestui aspect important de activitate și în Rep. Moldova.
Norvegia are o vastă și performantă experiență în susținerea și integrarea persoanelor cu dizabilități. Este important ca asemenea vizite să determine proiecte noi și dezbateri publice în Moldova, în caz contrar, aceste deplasări vor avea un impact minimal la nivelul societății„, a menționat Esenia C. Steckmest, Consulul Onorific al Republicii Moldova în Regatul Norvegiei.
În delegația Republicii Moldova au participat:
– Gheorghe Țurcanu, viceministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei;
– Vasile Cușca, Direcția politici de protecție socială a persoanelor cu dizabilități din cadrul MPSF;
– Alina Stăvilă, Agenția Natională pentru Ocuparea Forței de Muncă;
– Ana Ambrosii, Ministerul Finanțelor;
– Galina Balmoș, deputat, Comisia protecție socială;
– Valentin Todercan, primăria municipiului Chișinău;
– Liudmila Andereichuk, Asociația „Hope & Health”;
– Ana Chifac, „Society for All”;
– Liudmila Scoreatina, Asociația „Society for All”.
La conferința din Oslo, din delegația norvegiană au făcut parte:
– Thor Kleppen Sættem, Secretar de Stat în Ministerul Muncii și Protectiei Sociale;
– Håvard Austad – a reprezentat Ministerul Afacerilor Externe;
– Magne Søvik – a reprezentat autoritatea NAV;
– Ingvald Bastesen
– Bjørn Arild Herfindal și Christian B. Kielland – reprezentanți ai companiei MAKS (cele mai multe activități au fost organizate la această companie);
– Jens Petter Gitlesen de la ”Uniunea persoanelor cu dizabilităti”.
Lasă un răspuns