Norvegia are patru universități în topul QS. Mai exact, topul cuprinde primele 800 cele mai bune instituții de învățământ superior din lume. Norvegia se mândrește cu universități ce ocupă locuri foarte bune, comparativ cu alte țări.
Universitatea din Oslo se afla anul trecut în Top 100, însă în 2014 a pierdut 12 poziții, situându-se acum pe locul 101. De asemenea, și universitățile din Bergen și Tromso au pierdut teren, însă Universitatea de Știință și Tehnologie a urcat în top, ajungând acum pe locul 245, comparativ cu poziția 251 pe care o avea în 2013.
„În ciuda faptului că trei din cele patru universități norvegiene au pierdut teren, studiul realizat pentru Top 400 arată totuși că instituțiile noastre de învățământ superior și-au îmbunătățit metodele de cercetare”, a declarat Ben Sowter.
România are și ea câteva universități în topul QS. Este vorba de patru instituții de învățământ superior: Universitatea din București, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Acestea se află însă pe ultimele poziții din clasament. Universitatea din București este singura care a primit un loc în categoria 651-700. Celelalte trei universități se află printre ultimele 100.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
În ceea ce privește primele zece poziții ale clasamentului ele sunt ocupate de următoarele universități: Massachusetts Institute of Technology (MIT), din Statele Unite, Cambrige (Marea Britanie), Imperial College of London (Marea Britanie), Harvard (Statele Unite) Oxford (Statele Unite), UCL (Marea Britanie), Stanford (Statele Unite), California Intitute of Technology (Statele Unite), Princeton (Statele Unite) si Yale (Statele Unite).
Surse: www.tnp.no și www.adevarul.ro
Lasă un răspuns