După ce ani la rândul pokerul a fost interzis în Norvegia, guvernul actual nu mai spune „pas”, cand vine vorba de organizarea unor turnee legale. Însuși Ministrul Culturii, Thorhild Widwey s-a pronuntat in favoarea acestei idei, declarând că speră să existe campionate regulate de poker începând cu anul 2015.
Regulile referitoare la turneele de poker au fost create însă într-un mod atent: există premii limitate când vine vorba de bani și vor exista numai anumite turnee.
„Nu intenționăm să dăm startul pariurilor în Norvegia, dar dorim să lăsăm jucătorilor o cale prin care să se poată bucura de turnee naționale”, a scris Widwey într-un e-mail către o publicație norvegiană.
În ciuda dorințelor guvernului, Asociația Norvegiană responsabilă de Problemele legate de Pariuri avertizează împotriva deciziei de la liberaliza pokerul.
„Dacă ne uităm la peisajul în ansamblu, vom vedea că accesul la pariuri va fi mult mai ușor, ceea ce reprezintă un risc foarte mare pentru cei ce pot deveni dependenți. Turneele de poker pot reprezenta pentru unii locurile în care să devină dependenți de acest joc”, a declarat Ingjerd Meen Lorvik, președintele asociației.
Lasă un răspuns