Ministrul norvegian al Justiţiei, Anders Anundsen, a declarat miercuri că organizarea unui referendum pe tema limitării imigraţiei în Norvegia, după modelul elveţian, este exclusă, respingând astfel ideea propusă de un coleg din cadrul dreptei populiste.
„Partidul Progresului (formaţiune populistă care face parte din coaliţia guvernamentală) a apreciat de-a lungul anilor că cetăţenii noştri ar trebui să dispună de mai multă influenţă în stat”, a declarat Anundsen.
„Totuşi, în cadrul Guvernului, Partidului Progresului trebuie să ţină cont de acordul de cooperare (cu alte formaţiuni de dreapta şi de centru-dreapta ) şi să nu planifice un referendum asupra acestui subiect”, a adăugat ministrul norvegian.
Marţi, un purtător de cuvânt al Partidului Progresului a cerut organizarea unui referendum pe tema imigraţiei, în urma votului din Elveţia.
„Ideea unui referendum este interesantă, iar Norvegia ar trebui şi ea să organizeze un referendum pe tema imigraţiei. Sunt sigur că există o majoritate pentru o restrângere a politicii în acest domeniu”, a declarat Mazyar Keshvari, citat de ziarul Verdens Gang (VG).
Nefiind membră a Uniunii Europene, Norvegia este legată de blocul european prin apartenenţa sa la Spaţiul Economic European şi Spaţiul Schengen.
Organizarea unui referendum pe tema imigraţiei în această bogată ţară scandinavă ar necesita totuşi susţinere şi din partea altor partide.
Duminică, elveţienii au votat în proporţie de 50,3 la sută pentru restabilirea cotelor şi contingentelor pentru străini, pentru locuitorii de la frontiere şi solicitanţii de azil în funcţie de necesităţile şi posibilităţile ţării, punând sub semnul întrebării viitoarele relaţii cu UE.
Sursa: Mediafax
Lasă un răspuns