Poliția din Norvegia a închis investigația referitoare la nemulțumirile teroristului Anders Breivik. Concluzia este că bărbatul nu locuiește în condiții inumane în închisoare și nici nu este tratat mai rău comparativ cu ceilalți deținuți.
În ianuarie 2013, Anders Breivik a scris o plângere împotriva Ministerului de Justiție și împotriva directorului de la închisoarea Ila. Teroristul a fost condamnat la 21 de ani de închisoare după a omorât în mod conștient 77 de oameni.
În plângerea lui Breivik acesta era nemulțumit de faptul că nu are parte de suficiente activități în închisoare, că ar fi percheziționat în mod abuziv și că i s-ar încălca și alte drepturi.
„Plângerea a fost examinată din prisma actualelor reguli”, a precizat Indrig Wirum, cel care a examinat scrisoarea. „Am concluzionat că nici închisoarea Ila și nici oamenii menționați în plângere nu sunt vinovați de ceea ce a menționat Anders Breivik”, a mai spus el.
Avocatul teroristului a declarat că nu este surprins de decizia luată în urma investigației.
„S-a închis cazul cu toate că am prezentat documente clare ce atestă că s-au încălcat reguli europene referitoare la cei din închisori și s-au încălcat drepturile umane”, a precizat avocatul Tord Jordet.
De când a fost închis, Anders Breivik s-a plâns de nenumărate ori și a amenințat că intră în greva foamei.
Sursa: www.thelocal.no
Lasă un răspuns