Parcul feroviar este invechit, iar NSB se confruntă cu probleme zilnice datorită echipamentului vechi. Compania norvegiană feroviară consideră că este nevoie de 25 de trenuri noi pe an.
„Compania are nevoie de 25 de trenuri noi. Acum este urgent să incepem un nou contract de achiziţii” , a declarat directorul, Øystein Risan, de la Norske tog, care deține și administrează trenuri de închiriat operatorilor de trenuri de pasageri din Norvegia.
“Este un moment critic. Suntem epuizaţi, nu mai avem cum să continuam aşa. Trenurile vechi înseamnă o fiabilitate mai mică. Asta înseamnă întârzieri ” , a declarat Risan la știrile NRK.
El a spus că este nevoie de 3 miliarde NOK pentru a investi în trenuri noi.
În cazul trenurilor de tip 7 de pe linia Bergen se desfășoară o activitate extraordinar de mare pentru a menține trenurile în funcțiune. Trenurile au între 31 și 37 de ani și este nevoie de aproape trei săptămâni pentru a repara două vagoane.
Trenurile locale care sunt utilizate în prezent între Stavanger și Sandnes și între Lillestrøm și Spikkestad, de tip 72, necesită, de asemenea, o îmbunătățire.
Atunci când trenurile se opresc des, înseamnă că trebuie să meargă mai des la reparaţii și astfel vom avea mai puține trenuri pentru a transporta pasageri. Iar cele care rămân vor fi mai pline” , a declarat Åge-Christoffer Lundeby, ofițer de presă la NSB.
În plus, noile trenuri sunt necesare pentru traficul local, iar trenurile către Bergen trebuie înlocuite, consideră Lundeby.
Ministrul Transporturilor, Jon Georg Dale de la Fremskrittsparti (FRP), este de acord că parcul feroviar este invechit.
„Norske tog poate fi sigur că vom continua să investim în trenuri. Dar aceştia trebuie sa aştepte realizarea bugetului pentru 2020 inainte de a primi un răspuns.” , a spus Dale.
Lasă un răspuns