Cincizeci de oameni au fost răniți în incendiul care a izbucnit in Laerdal duminică dimineață. Premierul Norvegiei, Erna Solberg a lăudat în această seară echipele de interventie care s-au luptat să stingă incendiul care a distrus peste 20 de clădiri din lemn.
„Au fost numeroși eroi”, a declarat Solberg. „De aceea, doresc să le transmit că le mulțumesc din inimă celor care au luptat cu flăcările și au încercat să țină incendiul sub control”, a continuat ea.
Incendiul a izbucnit duminică dimineață, într-un sat de o importanță istorică deosebita pentru norvegieni. Au fost distruse clădiri construite din lemn în secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea, iar localnicii au fost evacuați cu forța.
Din cauza vântului foarte puternic, flăcările s-au extins, iar pompierii s-au luptat cu focul până după-amiază.
Satul este localizat în partea vestică a fiordurilor din Norvegia, intr-o zonă proteajata de UNESCO. Polițiștii au precizat că au fost afectate 23 de clădiri, dintre care 16 case de locuit, iar câteva sute de oameni au fost evacuați.
În total, 177 de oameni au ajuns la spital pentru observații sau diferite tratamente, întrucât au inahalat fum. Doi dintre aceștia încă sunt internați.
Sursa: www.thelocal.no
Foto: Marit Hommedal
Lasă un răspuns