”Vreau să dau un exemplu tuturor copiilor surzi, să le arăt că într-adevăr se poate studia dacă ai voinţă şi îţi doreşti din tot sufletul” este mesajul transmis de Robert Demeter, student la Academia de Artă și Design din Bergen.
Interviu realizat de Albert de Craiciu și apărut în ziarul Actualitatea românească.
Domnule Robert Demeter, ce înseamnă pentru dumneavoastră pictura? Cine v-a ajutat să descoperiţi desenul?
Drumul meu a început de la vârsta de 5 ani când am descoperit acuarelele surorii mele. Începând cu o joacă, ajunsese să devină un lucru foarte serios, era o adevărată bucurie, plăcere, nici eu nu aş putea spune ce anume. La vârsta de 12 ani am început să iau lucrurile mai în serios şi am urmat un curs de desen organizat de biserica ¨Pogorarea Sfântului Duh¨ din parcul IOR Titan pentru copiii ale căror familii aveau venituri foarte mici. Acolo am avut parte de un profesor extraordinar, domnul Nicolae Trepăduş, pe care nu îl voi uita niciodată. Chiar dacă eu sunt o persoană surdă, ne-am înţeles foarte bine. A fost un pas decisiv în viaţa mea, am înţeles că acesta este drumul meu. Mi-am dat seama că pictura este viaţa mea.
Am înţeles că sora dumneavoastră, Elena, v-a fost mereu alături şi v-a încurarajat în timpul liceului. Cum aţi perceput liceul? Cum au fost primii ani de facultate?
Ea este îngeraşul meu păzitor. Sora mea m-a încurajat să dau la liceul de arte plastice şi aşa am început drumul spre necunoscut. În liceu pictam foarte mult natura statică, peisaje. Nu mă gândeam la o altfel de pictură. Odată ce am început cursurile în cadrul universităţii m-a fascinat ideea de artă abstractă. La început mă uităm cu drag la tablourile de pe pereţii facultăţii, am intrat în fiecare sală pentru a-mi face o idee mai clară. Îmi plăceau foarte mult dar, pentru mine, a fost ceva nou. Mi-a luat ceva timp să mă acomodez cu ideea. Am avut parte de nişte profesori extraordinari (domnul profesor Ion Anghel şi Maria Liviu alias Magath) care au încercat să mă ghideze în direcţia corectă. Trebuie să recunosc faptul că nu a fost uşor, la început am avut multe tentative, dar până la urmă am reuşit să fac o lucrare care a fost foarte apreciata de către profesori. A fost un adevărat experiment.
Care sunt picturile dumneavoastră preferate? Care sunt pictorii care v-au inspirat?
Michelangelo şi Buonarroti mi se par nişte artişti foarte complecşi, şi când spun asta mă refer la arhitectură, pictură, sculptură şi poezie. Au avut ceva de spus, şi ca urmare au lăsat multe în urmă. Mari pictori contemporani precum spaniolul Antoni Tapies şi Cy Twombly m-au inspirat cu adevărat.
În prezent sunteţi la o bursă în Norvegia. Puteţi să detaliaţi cum aţi reuşit să obţineţi această bursă şi cum percepeţi Norvegia? Ce are ea diferit faţă de România în domeniul artei? Vă identificaţi cu modul de viaţă norvegian?
Da, am avut şansa să obţin o bursă Erasmus, este nemaipomenit. Norvergia este o cu totul altă lume, nu se compară cu România. Oamenii sunt civilizaţi şi blânzi iar zona este extraordinar de frumoasă. Eu studiez în cadrul secţiei de pictură de la KHIB – Bergen. Universitatea este foarte bine organizată, locurile de studiu sunt foarte bine puse la punct, atelierele sunt mari, spaţioase, au bucătării, canapele, duşuri şi un balcon uriaş. Parcă ar fi a doua mea casă. Am învăţat foarte multe lucruri acolo şi am cunoscut mulţi studenţi. Majoritatea artiştilor nu sunt legaţi de pensule şi culori. Ei sunt interesaţi de performance art, video, instalaţii, etc. Îmi place modul în care abordează arta, e greu de explicat dar e total diferit de România.
Da, mă identific foarte mult cu modul de viaţă norvegian, toate lumea a crezut că trăiesc în Scandinavia din cauza faptului că sunt pistruiat şi am ochii albaştri, sunt mândru de asta. Mă implic în diverse activităţi ale Asociaţiei Surzilor din Bergen şi mi-am făcut mulţi prieteni în timp relativ scurt. A.S.B (Asociaţia Surzilor din Bergen) a dorit să fac doua expoziţii acolo: pe data 29 mai 2014 şi în noiembrie. Mă susţin foarte mult. Acolo am întâlnit un lucru ce mi se pare incredibil – există o facultate pentru interpreţi prin limbaj mimico gestual, adică mai comun, limbajul semnelor. Este un lucru foarte frumos pentru lumea surzilor din Norvegia, care din păcate în România nu există.
Cum îmbinaţi grafica şi pictura? În viitor vă gândiţi să vă dedicaţi mai mult graficii sau picturii?
În lucrările mele mă bazez în principal pe pictură, utilizez grafică din când în când, este ceva adiţional. Folosesc tehnica colajului, decolajului, amestec pământ cu vopsea, încerc mereu să fiu original. Pentru mine e foarte distractiv când lucrez. Pe viitor mi-ar plăcea să încep un proiect în care să folosesc ceva video şi fotografía, dar momentan nu am resursele financiare necesare pentru a începe, rămâne un proiect în aşteptare până găsesc o soluţie.
Ce vă doriţi cel mai mult în viaţă?
Îmi doresc să termin aceast master şi pe urmă vreau să mă angajez ca profesor de desen la şcoli speciale. Astfel aş vrea să dau un exemplu tuturor copiilor surzi, să le arăt că într-adevăr se poate studia dacă ai voinţă şi îţi doreşti din tot sufletul. Am văzut mulţi copii surzi foarte talentaţi care nu fac nimic în această privinţă. Aş vrea să le arăt tuturor că se poate şi mi-aş dori să lucrez cu ei la nişte proiecte pentru a le dezvolta simţul artistic şi a le oferi noţiuni de bază. Vreau să fac o expoziţie special pentru persoane surde sau să abordez teme specifice.
Lasă un răspuns