Guvernul norvegian vrea să dea mână liberă deschiderii mai multor școli private, desi populatia nu simpatizeaza prea mult aceasta forma de invatamant.
Un sondaj realizat printre norvegieni a arătat că 53% dintre aceștia nu sunt de acord ca în țară să se deschidă mai multe școli private.
Același sondaj a mai arătat că 36% sunt pentru și că unsprezece la sută dintre respondenți nici nu erau familiarizați cu acest subiect.
Zilele trecute, reprezentanții Guvernului au declarat că vor să schimbe legea privitoare la deschiderea școlilor private până la finele anului 2015.
În prezent, școlile private pot funcționa numai dacă oferă o educație religioasă anume sau au o programă specială, astfel putând să obțină co-finanțare. Guvernul dorește să elimine acești factori și să ofere posibilitatea deschiderii mai multor școli private, numai dacă acestea vor dovedi că se califică pentru ceea ce doresc să facă.
„Consider că este un lucru bun faptul că există totuși mulți oameni care vad școlile private ca pe o alternativă viabilă”, a declarat Brigitte Jordahl, secretar de stat în Departamentul Educației. Aceasta a precizat că speră ca în toamna lui 2016 în Norvegia să existe mult mai multe școli private decât există în prezent.
Sursa: www.thelocal.no
Lasă un răspuns