Fondul suveran de investiții al Norvegiei, cu active de aproape 557 miliarde euro, a realizat anul trecut primele investiții pe bursa de la București, potrivit raportului anul al fondului, relatează Ziarul Financiar.
„Investiţiile fondului au crescut la 72 de ţări, la finalul lui 2012, de la 68 de ţări cu un an înainte, după ce acesta a intrat pe pieţe precum Qatar, Kenya şi România“, se arată în raport.
Astfel, primele investiții realizate sunt în acțiuni BRD, Banca Transilvania, Transgaz, Transelectrica și OMV Petrom. La aceastea se adaugă un pachet de 1,14% din acțiunile Bursei de Valori București.
Valoarea totală a investițiilor fondului pe bursa din București a fost de circa 2,1 milioane euro, în condiţiile în care investiţiile totale în acţiuni ale fondului se ridică la circa 350 de miliarde de euro.
„Suma e insignifiantă raportată la portofoliul lor, dar faptul că a spart gheaţa e un semnal pozitiv pentru piaţă“, a precizat un broker.
Această acțiune a fondului relevă faptul că norvegienii au alocat resurse pentru a studia piața și companiile locale. Aceștia ar putea face noi investiții.
Potrivit unor surse din piață, un reprezentant al fondului a fost primit la București în această primăvară, unde s-a întâlnit cu câțiva brokeri locali.
Sursa: Ziarul Financiar
Lasă un răspuns