Disperare: un imigrant cecen si-a rapit fetele pentru ca se temea ca va pierde custodia acestora

Un bărbat cecen a fost acuzat că ar fi încercat să-și răpească propriile fiice. Acestea au ajuns în grija lucratorilor de la Serviciul Social, pe motiv că bărbatul le bătea.  

Somaja (6 ani) și Rajana (8 ani) au fost răpite zilele trecute de doi bărbați mascați, chiar în momentul în care reprezentanții Serviciului Social le duceau la școală. Când au coborât din mașină, cele două fetițe au fost luate cu forta, sub privirile neputincioase ale lucratorilor sociali. Potrivit Poliției, Mansur Mahashev, tatăl fetițelor s-ar afla in spatele rapirii. Barbatul a dispărut fără urmă si este acum cautat de politie.

Mama naturală a celor două fete a fost și ea acuzată de complicitate în cazul răpirii.

Potrivit autoritatilor, Mansur Mahashev, care se stabilise împreună cu familia în Norvegia urma să piardă custodia celor două fetițe pentru că le-ar fi maltratat. Pe corpul copiilor au fost găsite urme de violență.

Avocatul spune insa ca autoritatile exagereaza si ca ar fi fost doar „cateva palme” și nicidecum violență fizică.

Serviciul Social spune că modul în care bărbatul cecen își disciplina fetele „este permis în țara lui de origine, dar nu și în Norvegia”.

Procurorul a precizat în acest caz că, spre binele fetițelor, bărbatul nu va fi acuzat de răpire, ci de „privare de libertate”.

Un ziar norvegian arata ca fenomenul rapirilor a luat amplare în ultimii ani. Datele arată că în 2013, un număr de 73 de copii au fost răpiți din Norvegia, adică de două ori mai mulți față de 2012. Despre acești copii se crede că ar fi fost duși în afara țării.

Din 2005 și până în prezent, în Norvegia au fost răpiți în total 438 de copii. Poliția încă mai lucrează la 42 dintre aceste cazuri.

Sursa: www.norwaytoday.info și www.thelocal.no

Adauga un comentariu folosind contul de Facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *