Meteorologii anunta ca in Hordaland si Rogaland exista un risc ridicat de inundatii si alunecari de teren. Intreaga coasta de vest este in pericol din cauza vremii instabile.
In Hordaland si in Rogaland va ploua foarte mult zilele acestea si zapada se va topi. Astfel, riscul sa apara inundatii si alunecari de teren este foarte mare. Reprezentantii Directoratului de Energie si Resurse de Apa au precizat ca nivelul pericolului este 2, in conditiile in care cel mai mare nivel este 4.
„Ne asteptam la temperaturi in crestere si la ploi abundente, de pana la 70-90 milimetri in doar 48 de ore. Nivelul apei va fi ridicat. Zonele in care sunt pante abrupte, precum si cele cu rauri mari sunt vor fi foarte vulnerabile. Recomandam realizarea unor drenaje si ridicarea unor podete inalte”, au precizat specialistii.
De asemenea, se asteapta ca si in Oslo sa apara cateva probleme legate de inundatii. Meteorologii recomanda sa verificati constant daca se anunta ploi sau nu in zona in care locuiti, pentru a fi in alerta si pregatiti pentru orice.
A consemnat Lidia Rusu
Sursa: www.norwaytoday.info
Lasă un răspuns