În majoritatea regiunilor din Norvegia, ultima zi din an va fi una ploioasa.
Meteorologii au anunțat că va ploua în aproximativ toată țara, dar cantitățile de precipitații nu vor fi foarte mari. Va ploua în special pe coasta Norvegiei și în partea de sud a țării, mai mult dimineața decât seara.
„Cei din centrul țării și din regiunile muntoase trebuie să se aștepte la precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare”, a declarat meterologul On Evensen.
Pe de altă parte, prima zi din anul viitor va fi una uscată și nu va ploua absolut deloc. Așadar, pe 1 ianuarie norvegienii și turiștii care își vor petrece Revelionul în Norvegia nu vor avea nevoie de umbrelă.
Dacă doriți să vedeți zăpadă în partea de sud a țării, va trebui să urcați până la 300-500 de metri deasupra nivelului mării.
În capitală și în alte orașe din sud mercurul va urca în termometre până la 5 grade Celsius și va ploua în jurul orei 12 noaptea. În Bergen și Stavanger vor fi tot 5 grade Celsius, o temperatură neobișnuit de ridicată pentru Norvegia în această perioadă a anului.
Sursa: www.norwaytoday.info
Lasă un răspuns