Un elev de 12 ani s-a plâns profesorilor de la școală că unii dintre colegii lui își bat joc de el. Ce soluție au propus cadrele didactice? Ca elevul să învețe karate!
S-a întâmplat într-o școală din Oslo, frecventata de fiul unei familii de diplomați, stabiliți în capitala norvegiana în urma cu un an si jumatate.
La un moment dat, copilul, în vârstă de 12 ani, a spus că nu este fericit la noua sa școală. El s-a plâns de faptul că nu se simte inclus în colectiv și că unii dintre colegii lui îl agresează constant.
Părinții copilului au vorbit cu profesorii și cu cei din conducerea școlii, în primăvara anului 2013. În urma unei investigații, cadrele didactice au ajuns la concluzia că nimic din ce spunea copilul nu era adevarat.
Problema a continuat însă, mai ales că, recent, copilul de 12 ani a refuzat să mai meargă la școală, iar părinții lui s-au văzut în postura de a-l obliga. Școala le-a transmis părinților să rezolve problema copilului arătându-le că absenteismul acestuia ar putea duce la exmatriculare.
„Era urât. Mă pocneau, mă împingeau și mă strângeau de gât. Am fost bătut de câteva ori”, a declarat copilul agresat.
Dupa o nouă investigație, desfășurată în februarie anul acesta, școala a ajuns la aceeași concluzie: problemele copilului nu au legătură cu școala.
De această dată, cei din conducerea școlii au trimis elevul la psiholog, dar totodată i-au sugerat să ia lecții de karate.
Părinții băiatului nu au mai suportat situația, așa că l-au transferat la o altă școală. Aici, tânărul se simte în largul lui și spune că s-a împrietenit cu toți colegii.
Sursa: ww.tnp.no
andreas says
la cat is de cretini copiii astia de pe aici..nu te miri.ca parintii lor, de altfel.
doina alexandersen says
Nu e de mirare ca scoala a raspuns ca nu acolo se intampla nimic. E ceva de necrezut. Fetita mea a fost batuta la scoala de elevi si de profesori. Si nu e singura. Am fost si am facut o plangere la Ministerul lor. Cel local mia zis ca de ce ma plang cand fetita mea e mai bine pregatiata fata de ceilalti copii. Asa ca am plecat din casa abia cumparata si neam mutat in alt oras.