Mii se case din Trondelag au ramas fara electricitate astăzi dimineață, din cauza furtunii care s-a abătut in ultimele doua zile peste întreaga coastă de sud-vest.
De asemenea, mulți norvegieni au rămas și fără rețea telefonică, fiind în imposibilitatea de a lua legătura cu autoritățile sau cu rudele.
Pentru remedierea situației au intervenit toate echipajele de urgență posibile. Cu toate acestea, multe drumuri sunt încă închise si la aceasta ora. Acestea au fost blocate de noroi și de pietre. Din nefericire, în afara drumurilor, multe case au fost avariate serios, iar unii oameni chiar au rămas fără locuințe sau trebuie să facă reparații capitale.
Cel mai afectat oraș a fost Bergen, acolo unde străzile s-au transformat în adevărate râuri. Mai mult, în Orsta, din More og Romsdal 40 de persoane au fost evacuate din propriile case, după ce a avut loc o alunecare de teren. În Sogn og Fjordane, un autobuz cu treizeci de pasageri s-a izbit de o stâncă și a rămas blocat.
Dn fericire, nu au fost înregistrate victime.
Sursa: www.norwaypost.no
Lasă un răspuns