Circa 60% dintre autobuzele din sistemul de transport public din Oslo ar putea fi înlocuite cu autobuze electrice, până în 2025. Acesta este planul autorităților norvegiene care, în repetate rânduri au căutat soluții pentru a diminua poluarea.
În această privință, anul viitor va începe un proiect pilot în capitala Norvegiei, proiect pilot desfășurat în parteneriat cu autoritățile din Londra. Asta înseamnă că în 2016, pe străzile din Oslo veți putea vedea primul autobuz electric ce va fi pus în funcțiune, pentru ca autoritățile să vadă cum s-ar desfășura un astfel de sistem.
Săptămâna aceasta, reprezentanți ai Consiliului Local din Oslo și din partea Ruter sunt invitați la o conferință în Londra. Evenimentul va avea ca subiect dezvoltarea transportului public, astfel încât emisiile de gaze să fie reduse. Strategia pe termen lung a autorităților norvegiene, prin schimbarea actualelor autobuze cu cele electrice prevede, conform declarațiilor făcute de reprezentanții Consiliului Local că emisiile de gaze vor fi reduse cu 80-90% până în 2025.
Mai exact, autobuzele electrice ar trebui încărcate cu energie la fiecare stație, pentru a putea funcționa. Autoritățile norvegiene vor oferi mai multe informații după întâlnirea de la Londra.
A consemnat Lidia Rusu
Sursa: www.norwaytoday.info
Sursa foto: www.norwaytoday.info
As dori sa lucrez in norvegia necalificat in ingrijirea animalelor sau constructii.nr meu de tel este 0353877017763