Autoritatile norvegiene usureaza munca celor care vor sa construiasca ceva in curte

Dacă locuiți în Norvegia, la casă și plănuiți să construiți ceva în curte,  atunci trebuie să știți că în curând va fi mult mai simplu să faceți asta, din punct de vedere birocratic. Autoritățile au decis să vă scutească de realizarea anumitor acte, dacă doriți să vă construiți un garaj sau o altă încăpere adiacentă. Asta a promis ministrul Jan Tore Sanner.

Oamenii vor putea construi mai mult, fără să fie nevoiți să depună cereri pentru asta. Este vorba de garaje sau alte extensii ale caselor, a explicat Jan Tore Sanner.

Prin aceste modificări, autoritățile urmăresc să diminueze timpul pe care cei ce locuiesc în Norvegia îl petrec așteptând aprobări pentru a construi diferite clădiri în jurul casei. Totodată, autoritățile consideră că au aspecte mai importante de rezolvat, decât să impună cetățenilor piedici în a-și moderniza casa sau în a-și construi un loc în care să țină mașina.

Noile reguli prevăd faptul că puteți construi un garaj sau o altă clădire, o cameră dedicată hobby-urilor sau o încăpere similară, de până la 50 de metri pătrați, care să fie la o distanță de cel puțin un metru de proprietatea vecinului, fără să aveți nevoie de aprobare, a mai declarat Jan Tore Sanner.

Noile prevederi vor intra în vigoare chiar de pe 1 iulie 2015.

A consemnat Lidia Rusu 

Sursa: www.norwaytoday.info

Adauga un comentariu folosind contul de Facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *