Au incercat sa faca imigrantii de ras, dar nu le-a iesit jocul!

O campanie inițiată de o organizație anti-imigranți din Norvegia a avut reacții cel puțin neașteptate. Norwegian Defence League (NDL) a invitat utilizatorii Twitter să împărtășeacă din experiențele lor cu persoane din afara Norvegiei.

Dacă cineva simte că poate împărtăși o experiență personală legată de numeroasele tipuri de oameni din Norvegia, vă rugăm să ne contactați și unul dintre administratorii noștri vă va răspunde”: așa a sunat descrierea campaniei.

Nu a durat foarte mult până când primii oameni au început să povestească diferite lucruri. Ideile lor nu au coincis însă cu viziunea pe care o are organizația anti-imigranți.

Iarna trecută mașina mea a rămas blocată pe stradă. Deodată, un bărbat de culoare a împins mașina din spate și m-a ajutat să o scot de unde era blocată”, a fost unul dintre răspunsurile norvegienilor pe Twitter.

La un moment dat am văzut un om cu o culoare a pielii mai închisă în apropierea căsuței mele poștale. De fapt era noul poștaș și este chiar un tip foarte de treabă”, a spus Anders Tangenes.

Jup, un vecin musulman m-a apărat de un bărbat creștin care m-a insultat din cauza orientării mele sexuale”, a scris @Homsegutta.

Așadar, aproape nu au fost reacții negative despre imigranți.

Un ziar local din Norvegia a trimis un e-mail către administratorii contului de Twitter a organizației anti-imigranți. Jurnaliștii i-au întrebat ce au dorit să sublinieze prin campania lor. Unul dintre administratorii de pe Twitter a spus că presa nu vrea niciodată să ofere informații clare despre etnia sau religia infractorilor.

Suntem interesați de povești pe care voi refuzați să le publicați”, a scris reprezentatul organizației într-un e-mail adresat jurnaliștilor.

Sursa: www.tnp.no

Adauga un comentariu folosind contul de Facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *