”Pentru mine sa fii român inseamna să cânți doina. A fi roman nu inseamna sa canti pe scena marsuri, texte indoielnice. Spunea Plesu foarte bine: Emil Cioran n-a devenit mare roman ca s-a dus la Paris si a zis ca e roman, el a devenit mare roman pentru ca a ajuns un mare estetician in Franta.
Da’ sigur ca-i o prostie sa auzi un vers si gata… Daca-i vorba de Miorita, au fost atatea explicatii si interpretari despre ea. Atata or purtat oaia asta ca deja ne-or innebunit pe toti. Sa judecam poporul roman prin Miorita? Stai ca lucrurile sunt mai complicate. Nu suntem numai noi ciobani pe lume. Pai daca trecem doua dealuri din Maramures ne intalnim cu ucrainieni. Aia nu-s tot pastori? Peste tot semnalele din trambita suna aproape la fel”. Interviu preluat de pe hotnews.ro, realizat de Vlad Mixich in 2010.
Vlad Mixich: Cu o palarie asa mare, cu telefonul intr-o husa cu motive tradiţionale, cu un soi de traista pe umar. Nu pareti defel din aceasta lume…
Grigore Lese: Lumea din care vin EXISTA. A fost odata, poate, si lumea voastra sau a bunicilor vostri.
V.M.: In lumea noastra, a orasenilor, multi vorbesc despre dezamagire, despre mizerie, sunt nemultumiti. Pe acolo pe la sat ce mai spun oamenii?
Grigore Lese: Nu cred ca exista o deosebire fundamentala intre orasean si taran. In ambele „tabere” poti intalni oameni geniali, rafinati, intelepti sau – dimpotriva – banali, cu gusturi îndoielnice, saraci cu duhul. Important e sa incerci sa te autoprotejezi, sa cauti compania celor cu care esti compatibil. In Bucuresti ma intalnesc frecvent cu plasticieni, scriitori, oameni de televiziune. Sigur ca avem momente in care suntem deznadajduiti dar avem grija sa nu vorbim prea mult despre ce ne doare. Sa nu credeti ca in hotarul satului oamenii simt altfel. Cei carora le pasa se întreabă si ei ce s-o alege de lumea asta, de tara asta, de neam… Ceilalti … noroc bun!
V.M.: Si ce s-o alege de lumea asta si de neam?
Grigore Lese: Ce-i cu lumea asta? Cand ii vorba de lume, la mine s-ar potrivi urmatoarele versuri: “Lumea me-i lume legata/Cu lanturi si cu lacata/Nu mi-i bine niciodata./Avut-am bine in viata/ Cand am fost la mama-n brata/Da’ de cand am crescut mare/Numa’ dor si suparare”.
V.M.: Astea sunt versuri dinainte de inventarea cuvantului criza.
Grigore Lese: Sunt versuri stravechi. Exista si in ziua de astazi in mintea oamenilor si asa si traiesc unii. Numai ca lucrurile s-au schimbat. Oamenii sunt invrajbiti, nu stiu ce sa creada. Eu umblu foarte mult prin tara. Peste tot, unde ma intalnesc cu tot felul de oameni, intreb: “Bade Gheorghe ce zici de lumea asta?”. Zice “Lumea asta nu stiu ce sa stiu cum ii. Ii bine da-i si rau. Numa’ Dumnezeu stie”. Altii raspund asa: “Amu’ ce-o fost o trecut, ce-o mai fi de-amu nu stiu”. Oamenii nu stiu sa raspunda. Sunt derutati. Vorbesc de oamenii batrani de la care mai poti afla lucruri esentiale. Ei tot timpul se raporteaza la o forta, se raporteaza la Dumnezeu. Ei de umblat la biserica, umbla. Tinerii mai putin. Este adevarat ca nu ne putem raporta in 2010 numai la legende si mitologii. Totdeauna religiosul s-a amestecat cu magicul. Sunt tot felul de obiceiuri la nastere, la nunta si la inmormantare. Nu-i rau, dar nu poti trai doar cu astea. Trebuie sa ai o deschidere, sa incerci sa te compui altfel in lume.
V.M.: Pe televizoare tot apar oameni care spun ca satul acela frumos despre care povestiti dumneavoastra e cam pe duca.
Grigore Lese: Ei vorbesc din carti. N-as zice asa. S-au mai schimbat lucrurile. Unii au ajuns in sat pornind din oras. I-au vazut pe tarani si au vazut arta traditionala din afara. Eu le-am vazut dinauntru. Ei judeca la prima vedere. E ca si cum te duci in padure, intri in marginea padurii si gasesti trei ciuperci si te intorci acasa spunand ca nu prea mai sunt ciuperci in padure. Omul nu se destainuie de la prima vedere. Trebuie sa stai cu el, sa traiesti cu el, sa simta ca faci parte din lumea lui. Altfel degeaba te duci acolo. Oamenii astia de care-mi spuneti se duc la biblioteca si cauta in carti. In ziua de astazi se scriu prea multe carti din carti. Eu ma feresc de asta, eu incerc sa fiu practician.
V.M.: Sunt foarte la moda targurile traditionale, targurile handmade…
Grigore Lese: Dar stiti de ce? Pentru ca toata lumea umbla dupa bani. Or taranii n-au umblat dupa bani. Mesterul din sat nu practica mestesugul doar pentru castig. El ere o personalitate in comunitate. Nu sta la coltul strazii: “Ba Ioane hai la mine ca eu fac porti si cumpara o poarta de la mine”. Noica ii spunea genialitate difuza si eu am trait pe pielea mea asta. Adica: sunt mai multi in sat care bat doba, da’ nu-i concurenta. In sat se stie cine face cele mai frumoase impestrituri pe furca de tors, pe botele ciobanesti? Se stie. Cine canta mai frumos? Se stie. Da’ el nu-i meserias, nu ia bani pe cantat. El traieste din pamant sau din turme. E o lume a naivitatii si a inconstientei. El nu constientizeaza ceea ce face, chiar daca o face genial.
V.M.: Si noi orasenii de ce suntem atat de amorezati de targurile astea?
Grigore Lese: Stiti de ce? Va spun eu. Pentru ca pare exotic, din alta lume, e ieftin, dar nu intotdeauna la targ vin mesterii. Un mester adevarat de sat nu prea vine la targ. Nuuu. Comunitatea traditionala era inchisa, acum s-a mai deschis e adevarat. Sunt indivizi care se organizeaza intr-un soi de comunitate artificiala care se poate insa desfiinta oricand. Insa o comunitate traditionala straveche din Maramures sau din Bucovina e stabila, trainica. Ori din astfel de comunitati nu vin la targ. Si asa cultura traditionala s-a transformat intr-un produs, intr-un bun de consum supus modei.
V.M.: La Stoiceni, de unde sunteti, va spune Grigore a lu’ Ion Opris. Lese de unde vine?
Grigore Lese: E o poveste. Cand l-o facut pe tata, bunicul meu Opris si cu bunica Varvara n-or fo’ casatoriti. Era perioada ‘ceea in care ei nu se duceau la Consiliu. Nu or avut act de la Consiliu. Si atunci pe cine sa puna numele la tata? L-o pus pe bunica Varvara Lese. Si atunci tata o fost Lese si eu am fost Lese, desi trebuia sa fiu Opris.
V.M.: De ce va purtati peste tot cu palaria asta mare?
Grigore Lese: E o palarie care se purta in Bistrita si in Lapus. Dar astazi nu se mai prea poarta. Ca e cu borul mai mare, mai mic, calota mai inalta, dom’le: palaria-i palarie. De ce o port? Pentru ca la noi se spune ca palaria defineste omul. Asa e. PA-LA-RIA arata barbatia barbatului. Cine nu poarta palarie ori i-o murit cineva ori… In sat, mai demult, nu umbla nimeni fara palarie. Apai ca era din Ungaria sau din Ucraina, apai purta palarie.
V.M.: La oras nu se mai poarta…
Grigore Lese: Nu se poarta pentru ca lucrurile s-au schimbat. Dar daca ne ducem intr-o aerogara, la Frankfurt sau la Amsterdam, sunt oameni din alte comunitati din lume ce-i vezi cu palarii. Ia uitati-va mai atent cum se deosebesc astia de altii. Aici, la Bucuresti, s-au adunat oameni amestecati.
V.M.: Pai si n-a strigat nimeni pe aici dupa dumneavoastra?
Grigore Lese: Am trecut prin asta acum 35 de ani. Strigau dupa mine: aaa, ce-i cu palaria? Baaa, palaria! Si de atunci, eu tot trebuie sa ma explic de fiecare data de ce port palarie. Pai port palarie pentru ca un om normal poarta palarie. Ma!, zic: tu esti anormal ca nu porti palarie, eu is normal.
V.M.: Dar de ce pe cartea de vizita, sub Grigore Lese scrie “doctor in muzica” si nu scrie artist?
Grigore Lese: Si aici e o problema. Stiti de ce n-am scris? Va spun eu. Pentru ca se confunda cuvantul artist. Toata lumea zice ca arta e ceea ce simte fiecare. Un artist din Africa, popular la el acasa, daca vine in Europa nu-l stie nimeni. E valabil si invers. Si cuvantul arta si cuvantul artist sunt chestiuni relative. Si inca ceva: la noi, in ultima vreme, cuvantul artist s-a compromis. Oricine performeaza poate fi “artist”. Artist liric aud, artist popular aud. Popular! Adica accesibil gustului comun. Ori eu m-am separat de mult de tagma asta. Pana acum am avut trei perioade: cand am fost mai mic si nu se ocupa nimeni de mine, o perioada in care eu m-am ocupat de altii si, acum, a venit vremea sa ma ocup si de mine. La varsta asta trebuie sa-mi adun gandurile. Unii imi spun rapsod pentru ca ma vad ca apar singur pe scena cu palaria mea si cant. Iar altii care vin si canta cu zeci de instrumente, aia sunt “artisti”. Eu nu sunt nici din tabara aceea, nici din cealalta. Atunci m-am intrebat: cum sa-mi aleg eu drumul? Mi-a fost greu. Eu am facut muzica, am studiat pian, armonie, am cantat in orchestra simfonica, am mers la Conservator. Peste lumea mea, din comunitatea taraneasca, s-a suprapus lumea culturii academice. Sunt copii la noi care de cand se nasc sunt pentru ceva. Cand m-o facut pe mine, tata i-o spus mamei: “da-r-ar Dumnezeu sa horeasca copchilu’ cum horesti tu”. Tot imi spunea ca am avut probleme cu buricul, ca nu stiau cum sa mi-l lege. Am descoperit ca si in Africa, copiii care se nasc cu cordonul ombilical in jurul gatului sunt considerati a fi nascuti pentru a deveni vrajitori, descantatori. Au forta asta de cand se nasc. Ei, cam asa o fost si la mine.
V.M.: Si ce boli vindecati?
Grigore Lese: Va spun eu ce boli vindec. Incerc sa invat lumea ce inseamna a hori. Asta inseamna doctor in muzica. Eu am facut un doctorat despre hore.
V.M.: Si ce vindeca horile?
Grigore Lese: Stiti ce vindeca? Necazul. Spun versurile: “horile-s de ‘stamparare, la omul cu suparare”. Horea se canta pentru astamparare. Ca sa ma vindec sufleteste nu trebuie sa am in jur veselie. Trebuie sa cant pentru mine. Eu cand horesc nu horesc pentru spectatori, ci horesc pentru mine.Cine se regaseste in asta foarte bine, dar nu intotdeauna se nimereste si unii asteapta de la mine sa-i vindec trupeste. Dar eu nu pot sa-i vindec trupeste. Si atunci cauta alte linii melodice si alte cantece. Exista muzica pentru suflet si muzica pentru trup. In lumea asta bulversata se cauta muzica pentru exaltare trupeasca. Ori eu nu sunt din povestea asta. Eu sunt din povestea muzicii pentru suflet, care are o tonalitate nocturna, e trista. Cealalta este o muzica vesela, solara. In ultima vreme toata lumea tinde sa se veseleasca si nu intelege de ce eu cant numai muzica lirica. Dar asta e muzica noastra. Asa e aici. Muzica de Bach iti creaza o stare, muzica de Mozart alta. Muzica din vatra satului alina.
V.M.: Si cand horiti, cantati cu burta plina sau goala?
Grigore Lese: Stiti cand se horeste cel mai bine? Cand esti flamand. Pe gol. Pe nemancate vocea suna altfel si asta nu e explicabil, dar o simti. De multe ori nu-mi gasesc locul unde sa cant. Dupa 35 de ani ma mai intreb: oare-s bine sa fiu vazut cand horesc? Oare nu-i mai bine sa nu ma vada lumea? Oare-i mai bine doar sa ma auda? Locul trebuie sa fie prielnic, sa aiba o energie pozitiva. Nu poti canta oriunde. Degeaba m-as pune sa cant aici. Si mai e ceva: omul cateodata canta inlauntrul lui. Nu se aude. In Maramures exista o denumire la hore. Ii zice “adancata”. Se canta dinlauntrul, din adancul sufletului.
V.M.: Un poet englez zice ca “melodiile auzite sunt dulci, dar cele neauzite sunt si mai dulci”. De aceea cantati atat de rar?
Grigore Lese: Sigur. Si ma feresc. Ei vor sa ma tot cheme in spectacole. E greu sa traiesc in lumea asta. Eu daca nu m-as apara cu muzica mea nu stiu ce s-ar intampla cu mine. Sunt putini care ma inteleg. Am avut saptamana trecuta un concert la Chisinau. Era un spectacol de ritual: muzica din ritualul de nastere, de nunta, din ritualul de inmormantare. Si la un moment dat totul a fost…asa! Si dupa pauza o venit o alta trupa, cu ritm. Nu ne potriveam. Si am jurat ca niciodata nu am sa mai cant asa, pentru ca eu ii aduc pe spectatori intr-o stare iar cei de dupa strica starea.
V.M.: Unde horiti cel mai bine?
Grigore Lese: Stiti unde? Eu am cateva locuri la mine acasa, langa Stoiceni. Cand ma duc la Stoiceni ma duc in padure, pe unde am copilarit. Si asta nu-i poveste. Ma duc pe acolo sa imi vad locul unde cantam. Ma duc acolo si suna locul. Pot canta. Nu-s vazut, sunt singur. Dar se aude extraordinar. Ma intreb unde as putea canta in Bucuresti? Sala Palatului nu se potriveste pentru ca nu-i facuta pentru concerte, ci pentru sedinte. Ce s-ar potrivi ar fi un amfiteatru, unde nu e nevoie de amplificari. Cand amplifici glasul se schimba starea. Nu esti tu. Simti ceva acolo. Pe mine multi inca nu m-au auzit de-adevaratelea cantand. Pentru ca adevarat nu pot canta cand am sapte microfoane in fata, adevarat cant cand sunt singur. As da multe pe lumea asta sa ma auda oamenii la un moment dat cantand cu adevarat. Va trebui sa gasesc o solutie.
V.M.: Dar la nunti ati cantat?
Grigore Lese: Nu cant la nunti. A fost o perioada in studentie cand n-am avut cu ce sa-mi cumpar o franzela. Si ma solicitau sa cant la nunti pe bani. Si nu m-am dus. Toata sambata, duminica ei is la nunta si se transforma intr-un fel de lautari. Luni, vor sa fie profesori. Nu se poate. Si marti vor sa fie artisti la televizor. Stiti de ce apar ei la televizor? Sa-si faca reclama sa fie chemati la nunta. Eu nu-s asa. Eu cant muzica veche a unei comunitati si vreau sa aduc dimensiunea aceasta spirituala la vazul tuturor.
V.M.: Mi-e greu sa gasesc niste lautari cinstiti, din soiul lui Faramita Lambru. Unde au disparut astia?
Grigore Lese: Ba nu. Sunt lautari pentru nunti. Ei asta fac.
V.M.: Da’, dar din aia de butuc…buni.
Grigore Lese: Sunt. Am din astia. Buni. N-au disparut. Ba chiar sunt mai buni ca niciodata, numai ca au imbatranit. Am avut un proiect la Institutul Cultural Roman timp de un an, finalul proiectului fiind la Ateneu. Eu atata lume la Ateneu inca n-am vazut. Dar au fost numai lautari. Trebuie sa ai grija si masura cu ei, daca ii chemi de mai multe ori ii strici.
V.M.: Dar manelele?
Grigore Lese: Subiectul asta presupune un studiu foarte serios. Eu atat stiu ca “mani” inseamna a improviza. Manelele adevarate presupun talent, improvizatie. Manelele ma duc cu gandul la cantecul arabo-persan si la horea lunga din Maramures sau din Oltenia.
V.M.: Dar astea carora le spunem noi manele?
Grigore Lese: Asta e o muzica amestecata de metisaj. Le-au pus ritmuri din Turcia, ritmuri de rock, de rap si peste ele fac o improvizatie. Ei zic ca ar canta manea, dar ei nu canta manea adevarata. Exista si un joc privat in Orient in care femeile isi misca trupul cu miscari senzuale. E un dans privat pe care nu oricine il poate dansa. Atentie: nu trebuie condamnate manelele atata timp cat nu stim ce-i cu ele. Daca-i tigan canta manea? Nu neaparat. Un tigan poate sa faca muzica de calitate. Romanii nu s-au nascut sa fie muzicanti. Tiganii s-au nascut sa fie muzicanti. Intre taran si lautar exista o mare deosebire. In muzica taranilor gasim un sentiment de dor, de jele. La lautar nu, pentru el muzica e meserie, din asta traieste. Lautarul stie sa improvizeze, stie sa se faca placut, el cand canta nu-si priveste cetera, se uita prin sala sa vada daca place ce canta. Taranul canta pentru el. Asta e cu totul altceva.
V.M.: De ce v-ati facut profesor de muzica?
Grigore Lese: Cred ca asta mi-o fost mie drumul. De cand am fost mic am tot cantat si aici ma potrivesc. Eu n-am fost bun la matematici. Dar si asa, daca ar invata astia muzica, in ziua de azi, cata matematica invatam eu pe atunci, am fi departe dom’le.
V.M.: Dar cine se mai face astazi profesor de muzica?
Grigore Lese: Stii cine se face? Cine are tragere de inima si stie ce vrea pe lumea asta si, daca-i facut pentru asa ceva, atunci se face. In lumea asta nu conteaza numai banul. Oamenii talentati sunt putini si cei putini trebuie sa faca ceva. Daca esti bun de doctor, fa-te doctor, daca esti bun tamplar, fa-te tamplar, fa – in general – ceea ce poti face bine. Nu incerca sa castigi bani imediat, facand lucruri mediocre. Aici gresesc foarte multi. Pasii mei au fost marunti. Daca ma intreaba cineva “ma Grigore ai bani?”. Pai am. “Ma da’ esti iubit, li-i drag lumii de tine?”. Da, pentru ca stiu ce vreau. Dar pasii mei or fost marunti. Tineretul din ziua de astazi trebuie sa-si afle modelul, sa-l caute, nu sa vina modelul la ei. Cateodata e pacat sa te dai model daca cel de langa tine nu te intelege. Ei trebuie sa te caute, dar ei nu cauta. Ei cauta altceva, sunt invrajbiti. E vremea sa ne adunam.
V.M.: Cine ii invrajbeste pe oameni?
Grigore Lese: Daca iesim pe strada acum si ne ducem in stanga, dreapta, o sa vedeti o agitatie. Si eu ma intreb de fiecare data: unde merg oamenii astia, ca prea multi merg. N-au finalitate toti. Sunt smintiti. N-au minte. Cine n-are minte poate are forta fizica, ii bun acolo. Ori noi, acuma, vrem sa fim toti si puternici si cu minte. Dar asta nu se poate. Adica eu vreau sa fiu puternic, si de nu pot fi puternic. Vreau sa fiu ceea ce nu pot fi. Ma uit in oglinda la mine si ma intreb: dom’le, ce vrei sa fii pe lumea asta? Sunt capabil sa fac asta sau nu sunt? Parca as fi… Invidia este mare iar rautatea nu se gata niciodata. Eu mi-am ales drumul acesta. Ca-i bine, ca-i rau, ma zbat; dar cu o floare nu se face primavara. Nu ma plang, salile sunt pline, vin multi tineri la concertele mele, dar or trecut 35 de ani pana sa ajung aici. Dar a meritat pentru ceea ce mi se intampla astazi. Tinerii la 25 de ani vor sa aiba si casa, si trei masini, si vila. Nu se poate. Aici sminteste societatea. Eu m-am multumit cu cat am avut.
V.M.: Invata copiii la scoala ca poporul roman e ospitalier, ca e frate cu natura, ca e impacat cu soarta. Drept este sa caracterizezi un popor pe baza unor versuri populare?
Grigore Lese: Aici se impune intrebarea directa: ce inseamna sa fii roman? Pentru mine sa fii roman inseamna sa canti doina. A fi roman nu inseamna sa canti pe scena marsuri, texte indoielnice. Spunea Plesu foarte bine: Emil Cioran n-a devenit mare roman ca s-a dus la Paris si a zis ca e roman, el a devenit mare roman pentru ca a ajuns un mare estetician in Franta. Da’ sigur ca-i o prostie sa auzi un vers si gata… Daca-i vorba de Miorita, au fost atatea explicatii si interpretari despre ea. Atata or purtat oaia asta ca deja ne-or innebunit pe toti. Sa judecam poporul roman prin Miorita? Stai ca lucrurile sunt mai complicate. Nu suntem numai noi ciobani pe lume. Pai daca trecem doua dealuri din Maramures ne intalnim cu ucrainieni. Aia nu-s tot pastori? Peste tot semnalele din trambita suna aproape la fel.
V.M.: Ce viata duceati inainte de 1989? Va chemau la festivitatile partidului?
Grigore Lese: Am fost un boem. Cantam noaptea pe strada, m-au si amendat pentru cantat. Faceam ce vroiam eu. M-or facut oamenii nebun, betiv, de toate. Pentru ca ei traiau in lumea lor, si eu traiam in lumea mea. Eu nu traiam in lumea banilor, a afacerilor. Eu stateam cu tot felul de oameni, cu tigani, cu ciobani, cantam la fluier, umblam in munti, prin sate, sa vad ce se intampla la sezatori, la parastase. Asta o fost viata mea.
V.M.: Dar de ce canta omu’?
Grigore Lese: I-am mai intrebat pe unii: “ Ba tu de ce canti?”. “Pai asa-mi vine”. El nu stie de ce canta. Altu’ zice: “Dom’le cant ca-s lipsit”. Adica se ‘stampara. Altii raspundeau: “Cant pentru batrani, de osteneala batranilor”. Stii de ce canta? Sa se impace cu lumea. Horind gaseste impacare cu lumea si cu el. Asta-i.
V.M.: Si cand veti muri si-ati ajunge in fata lui Dumnezeu, ce l-ati intreba?
Grigore Lese: Am intrebat oamenii: “De ce te temi? De moarte sau de intalnirea cu moartea?”. “Mai”, zice, “de moarte eu nu ma tem, ma tem de intalnirea cu moartea”. Cateodata ma intreb: eu ce-as canta cand o fi sa ma intalnesc cu ea? Si-as canta asa: “Sambata de dimineata m-o catat moartea prin casa/M-o catat si m-o aflat, eu de moarte m-am rugat/ Sa ma mai lese vreun ceas ca mai am si eu necaz/ Si mai am vreo trei copchii si o mie de datorii/ Si daca le-oi impaca, vino moarte si ma ia/ Ca io lumea mi-am urat, mi-e dor numa’ de mormant”. Cateodata omu’ se satura de lume si zice “no amu’ sa ma ieie Dumnezeu sa ma duca in lumea de dincolo”. Si acolo o hi oarece. Poate. Asa ca nu ma tem de moarte. Si ce sa stiu eu a zice in fata lui Dumnezeu? Nu stiu daca as putea sa-L intreb ceva. N-as avea curaj. Poate ca muzica ar rezolva si asta.
Lasă un răspuns