Scrisoare dinspre nicaieri spre nicaieri (text trimis de Liliana Cecilia – ”Gânduri pentru România”)

De ce spun acest lucru ? Deși această țară are potențial economic susținut, în suflet te simți ca nicăieri, apartenența sufletească din punctul meu de vedere este tot acolo, în alt nicăieri din care-am plecat . Suntem oameni fără apartenență, oameni ce nu-și mai recunosc rădăcinile, oameni melancolici, triști și bolnavi în suflet, cam asta e generația zilelor noastre și trebuie să avem cutezanța de-a ieși în față și a puncta toate aceste lucruri.

Fac parte din *generația de aur * de atunci, am prins acele vremuri până la vârsta de 14 ani, dar din ce-mi amintesc acum când scriu aceste rânduri sunt următoarele: nimeni nu a murit de foame în acele vremuri, nu  existau oameni fără casă sau loc de muncă, an de an fiecare-și permitea concediul mult așteptat alături de familie și copii, astăzi câți își mai permit?

Zilele acelor ani, deși foarte intens blamate, erau zile în care predomina respectul, oamenii erau mult mai zâmbitori, calzi, calmi și emanau o bunătate firească, acum mai regăsim aceste lucruri? Valorile și principiile de viață erau foarte bine implementate, se susținea familia, se încuraja natalitatea, predomina un respect ce astăzi este pe cale de dispariție, copiii se diferențiau la școală de dascăli, astăzi nu știi cine este dascălul și care elevul.

Probabil nu exista toată această opulență a zilelor noastre în magazinele de desfacere, dar astăzi, deși există, mulți nu o putem atinge și atunci stau și mă întreb: încotro ne îndreptăm? Ce înseamnă de fapt democrația? Ce înseamnă de fapt a fi unit? Cred că am uitat nevoia de unitate, cred că de fapt nici nu o merităm, deoarece ne-am pierdut respectul de sine, suntem conduși de o gloată de parveniți care nu au nici cel mai mic simț patriotic în ei.

Mă doare sufletul, acum, când scriu toate acestea, mă gândesc uneori că prin centrarea acțiunilor colective de azi ne trădăm într-un fel strămoșii care n-au precupețit nici o secundă a vieții lor pentru a-și apăra țara, glia și neamul, pentru a uni și fortifica granițele tării noastre, ne-au lăsat o Românie unită și mândră, o Românie care și-a semnat în acele vremuri decizia dincolo de ocean, ecoul ei s-a făcut auzit în publicații de marcă ale acelor vremuri ca:*The Times*,*Daily Express*, *New York Times * și multe altele .

Presa acelor vremuri lăuda eroismul și dârzenia românilor de atunci și vin ca întărire a spuselor cu un citat care sună astfel : „Dreptatea cauzei româneşti” („The Justice of Rumania’s Cause”), unde arăta că unirea românilor „este rezultatul firesc al rodului eroic al grelelor suferinţe îndurate pentru înfăptuirea acestui ideal, care înseamnă un mare câştig pentru cauza progresului şi democraţiei”   și este scris de Q.W.A Leper. Anii 1919-1920, la conferința de pace de la Paris și a tratatelor încheiate acolo, România își înscrie poziția clară și definitivă pe harta Europei ocupând locul zece cu cei 295.049 kmp și 15 mil de locuitori în anul 1919.

Memorabile vremuri și viu încărcate de prestanță istorică, poate par prea convențională, dar sunt îndurerată, înfricoșată de vremurile ce le trăim astăzi. Pe harta lumii mai apare încă o țară cu denumirea de România, dar pentru cât timp? Și ce anume ne mai certifică astăzi apartenența acestei țări pentru noi, românii?  Și iată că revin la ideea de început în care spuneam că e greu să ne identificăm rădăcinile în mod practic. Teoretic le purtăm după  noi oriunde vom merge, deși acest lucru doare până dincolo de margini .

Aș vrea ca aceste rânduri dacă vor fi publicate și citite să vină ca un ecou, ca un strigăt înainte de-a fi prea târziu. România moare, dragilor, România însemni tu, eu, toți ceilalți și oricât ne-am ascunde de acest lucru, ne va durea până peste margini. Dacă nu ieșim din matcă și nu încercăm să facem ceva până nu e prea târziu, mă tem că Marea Unire va rămâne doar un simplu act simbolistic ce a subliniat atunci și până acum 25 de ani, ceva .

În fiecare din noi doarme un pui de dac și cu cât drag mă gândesc că suntem leagănul atâtor generații, inovatori ai literelor, inovatori în ale scrisului, țara noastră a dat lumii oameni de marcă, cât bine ne-am fi făcut nouă cu toate aceste cunoștințe. O țară adevărată se clădește cu sacrificii, din nimic, fără așteptări prea mari la început, o țară adevărată se clădește atent și cu răbdare. Degeaba doar stăm și acuzăm, dacă nu facem ceva.

Degeaba așteptăm de undeva o minune, minunile s-au semnat cu implicare și osteneală, degeaba acuzăm, a acuza este ușor, dar a întreprinde este mai greu, degeaba ne mințim pe noi înșine că nu ne pasă, când ne doare până-n oase și-atunci mă-ntreb : toate astea până când? Când vom avea puterea de-a desprinde realitatea din cuiul răbdării și a porni leul din cușca fiarelor, când vom da sensul cuvenit înaintașilor nostri care ne-au lăsat o Românie dodoloață și mândră, când vom înceta să ne văicărim, când ne vom deda acțiunii în sine?

Cred că e timpul să ne adunăm, frați de pretutindeni, să plecăm din acest *spre nicăieri * înspre propria noastră țară, să ne-o luăm cu adevărat înapoi. Nici o valoare materială de pe fața acestui pământ nu ne poate aduce bucuria și liniștea sufletească de care avem atâta nevoie, aceia de-a mânca pâinea rodită-n pământul nostru, stropit cu sângele înaintașilor noștri. Să ne unim cu țara, să ne unim sufletele și-mpreună să scandăm într-o singură voce : Trăiască România Unită! Așa să ne ajute Dumnezeu!

 MANDU LILIANA CECILIA, NORVEGIA

Notă: Textul de mai sus face parte din concursul ”Gânduri pentru România”, organizat de Asociația românilor din Norvegia și Jurnal de Nord pentru Ziua Națională a României (1 decembrie 2015). Dacă v-a plăcut acest text și dacă aveți un cont de facebook, vă rugăm să-l apreciați (să-i acordați un ”like”) și eventual să îl distribuiți mai departe către prieteni. În funcție de numărul de aprecieri, autorul textului va putea obține premiul oferit de organizatori.

Vă mulțumim pentru colaborare și implicare, în numele autorului și al organizatorilor. Celelalte texte participante la concurs le puteți citi aici.

Adauga un comentariu folosind contul de Facebook:

2 Responses to Scrisoare dinspre nicaieri spre nicaieri (text trimis de Liliana Cecilia – ”Gânduri pentru România”)

  1. Eugen spune:

    Un suflet mandru, de patriot si de român adevărat. Un suflet de Om, care, desi departe de tara, nu si-a uitat propria valoare și, mai cu seama, nu a uitat valoarea patriei mama!
    Mă inclin cu adanc respect si aleasa pretuire!

  2. VIOREL MOICEANU spune:

    Un adevarat roman care simte romaneste nu se multumeste doar ca a ajuns intr-o tara curata, frumoasa, bogata si are un job.FELICITARI. Cu regret spun ca multi din cei care au plecat, sau mai bine zis din cei cu care eu am discutat, sunt mici la suflet in sensul ca se mandresc cu ceea ce au altii, adica acolo pe unde au ajuns(strazi, autostrazi, parcuri, alei, curat, frumos, ordine, rtc.) dar cand sosesc la ei in tara, catapulteaza chistocul de tigara pe geamul masinii de mina a 2-a cumparata din talcioc, daca ar putea direct in ochii sau bagajul unui pieton.Cu asemenea elemente nu vom putea realioza visul Ceciliei. Pacat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *