Scrisoare catre Tine (text trimis de George Alexander – ”Gânduri pentru România”)

N-am stiut niciodată să-ți spun cât de mult te iubesc…

Nu-i adevărat că nu-i pasă nimănui de Tine!

Te-am văzut întristată si m-am retras în singurătatea mea… A trebuit să mă adaptez la vremuri. Asa se întâmplă când lucrurile devin dificile.

Tu erai tristă, foarte tristă în fiecare zi. Ce anume dureri îți vor fi bântuind sufletul?

În fața microfoanelor, politicienii tocmai ne explicau cum vom trece de la agonia noastră la democrația aceea deochiată, pardon, “originală”, din cauza căreia tu aveai să suferi si mai mult…

I-am văzut pe alții mai bogați, apoi, certându-te, explicându-ți lucruri despre care mințim nu neapărat pe ceilalți, cât pe noi însine: o anumită minoritate , călcându-si pe orice demnitate, stă cu mâna întinsă la colț de stradă, muncind pentru bani, să se simtă mai bine cu ei înșisi…

Gândesc sau sufăr… Mai sunt si alți săraci în lumea asta… Dar, parcă, au mai multă demnitate…

Tu nu ai spus însă nimic.

I-ai acceptat pe toți asa cum sunt.

Toată lumea este însă indignată.

Tu continui însă să exprimi aspirația oamenilor.

Problemele emoționale nu ar trebui să ne macine existența.

Între timp, politicienii nostri cum crezi că au supraviețuit?

Au venit cu propria motivație, ținând discursuri, deschizând drumuri, manevrând bugete, hotărând viitorul în spatele atâtor interfețe de comunicare…

Acest popor, cum să spun?!… Vocea lui interioară este cea care îl defineste. Fiecare dintre noi se poate ridica deasupra vieții dacă vrea…

Când crezi că nimic nu poate merge mai rău, realizezi că ai nevoie să-ți găsesti drumul de întoarcere în sufletul tău…

Dumnezeule! Care drum de întoarcere?

Uită-te în sufletul tău!

Îți place ce vezi?

Nu stiu dacă descoperirea aceasta te va afecta.

Lucurile pe care le ascundem pentru a le dovedi celorlalți problemele emoționale, iubirea, atenția si acceptarea celorlați se văd în privirea fiecăruia.

Am trait, totusi, mereu cu sentimental că țara ta este atât de mare cât loc îi dai tu în inima ta…

Ce să-ți mai spun?… M-am retras din fața microfoanelor, cum am spus…

Iubirea noastră există dintotdeauna.

Nu te-am uitat niciodată, Țară!

Nu-mi vând sufletul pentru bani.

Nu plec nicăieri.

Tot la tine mă întorc.

Te iubesc!

Esti atât de frumoasă…

N-am să te părăsesc niciodată.

Ți-am spus vreodată?…

Te iubesc!

George Alexander, Norvegia

Notă: Textul de mai sus face parte din concursul ”Gânduri pentru România”, organizat de Asociația românilor din Norvegia și Jurnal de Nord pentru Ziua Națională a României (1 decembrie 2015). Dacă v-a plăcut acest text și dacă aveți un cont de facebook, vă rugăm să-l apreciați (să-i acordați un ”like”) și eventual să îl distribuiți mai departe către prieteni. În funcție de numărul de aprecieri, autorul textului va putea obține premiul oferit de organizatori.

Vă mulțumim pentru colaborare și implicare, în numele autorului și al organizatorilor. Celelalte texte participante la concurs le puteți citi aici.

Adauga un comentariu folosind contul de Facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *