Studentii straini: Beneficiu sau povara pentru Norvegia?

studentiSuedia, Danemarca și Germania sunt ultimele tari care au inceput sa perceapa taxe studentilor straini. In acest context, Norvegia apare ca o ultima oaza de bunatate – sau de stupiditate daca privim lucrurile din alt punct de vedere.

De ce ar trebui contribuabililii norvegieni să-i sponsorizeze pe străinii amatori de gratuităţi? Într-adevăr, asa se pune pune problema în prezent; Progress (FRP), Creștin-democrații (KrF) și Tineretul Conservator (Unge Høyre) au cerut ca străinii să fie puşi la plată. Iar dacă luăm in considerare simpatiile electoratului, aceasta va fi direcţia pe care va merge în curând Norvegia.

În urma turmei

Trygve Slagsvold Vedum  de la Partidul de Centru (Sp) a arătat care ar fi argumentele logice pentru această decizie, într-un interviu pe care l-a acordat publicaţiei Aftenposten.

“Este normal să urmăm țările vecine în acest domeniu”, a spus acesta anul trecut. Într-adevăr, logica lui Trygve pare să aibă sens intuitiv, dacă nu te gândești prea mult.

Problema este că acest tip de politică, de oaie întârziată care se grăbeşte să prindă din urmă turma, nu prea se potriveste cu Annerledeslandet – “ţara de diferenţă” despre care scria cândva poetul norvegian Rolf Jacobsen.

Din punct de vedere istoric, Norvegia a înțeles că ceea ce este bun pentru ceilalţi nu este obligatoriu bun şi pentru ea; fie că este vorba de Uniunea Europeană, de monopolul de stat asupra petrolului sau de accentul pus mai curând pe reabilitare decât pe pedepsire, în sistemul penal. Societatea norvegiană nu a ajuns unde este urmându-şi orbeşte vecinii. Această ţară ar trebui să vadă mai întâi care sunt meritele sistemului de taxare a învăţământului pe plan internaţional. Cu siguranţă, avantajele taxării nu sunt deloc atât de clare pe cât s-ar părea.

Costurile educației

Înainte de a începe, ar trebui să resping argumentul că aş avea un interes legitim în păstrarea educației gratuite, în calitate de străin care beneficiază de avantajele acestui sistem. De fapt, ar trebui să militez în direcţia opusă, dacă aş fi omul raţional pe care îl doresc economiştii acestei naţiuni.

Am absolvit în acest an, astfel că orice modificare a legislaţiei nu mă va afecta, voi lucra aici şi în cursul anului viitor, iar străinii care vor veni să studieze aici – admiţând că sunt o povară pentru contribuabili din Norvegia – vor fi o povară şi pentru mine.

Nu, eu scriu acest lucru ca un străin rezident permanent al Norvegiei, cu un interes legitim ca societatea norvegiană să rămână prosperă și un loc plăcut de a trăi.

Problema educaţiei ar trebui privită ca o analiză cost/beneficiu pentru această țară. Pentru a face acest lucru, trebuie mai întâi să recunoaștem că învățământul universitar nu este ca un bun de consum pe care străinii îl utilizează și apoi îl aruncă, totul pe cheltuiala contribuabilului. Anumite cursuri costă mult mai mult decât altele. De exemplu, medicina are cinci ani și este extrem de scumpă, din perspectiva finanţatorului. Este nevoie de materiale didactice cu cost ridicat, ca să nu mai pomenim de cadavrele pe care se face practică. Este, de asemenea, un subiect care se cere foarte mult “învățat”. Aducând studenții internaționali nu se îmbunătățește calitatea cursurilor.

Prin urmare, este extrem de dificil să argumentăm că medicina oferă ceva de valoare în schimbul banilor investiţi de contribuabilii norvegieni; mai ales că, așa cum este cazul în prezent, studenții din afara UE nici nu ar putea să rămână să lucreze în Norvegia, chiar dacă ar vrea .

Științele sociale, pe de altă parte, costa o fracțiune din preț. Diferența de costuri dată de apariţia unui student în plus la cursuri şi la prelegerile ocazionale este minimă. Între timp, materialele necesare pentru studiu sunt accesibile on-line (acest lucru este din ce în ce disproporționat ca şi costuri, dar încă nu foarte mult).

Dacă luăm în considerare doi ani de masterat în Științe Sociale, atunci analiza cost-beneficiu – indiferent dacă studentul rămâne sau nu în Norvegia – începe să arate mult mai favorabil. În linii mari, ideea este că diferitele specializări au costuri diferite, iar orice decizie politică trebuie să ţină cont de acest lucru, atunci când se pune problema introducerii de taxe de studiu pentru străini.

“Am pierdut socoteala”

Nu este ca și cum străinii n-ar contribui în timpul studiilor lor. Evident, ei fac o “afacere” foarte bună, dar nici beneficiile Norvegiei nu sunt neglijabile. Tinerii de 18-30 de ani cel mai probabil nu vor beneficia de serviciile de sănătate, nu se califică pentru ajutor social, nu afectează capacitatea de apărare a Norvegiei, sau infrastructura ţării.

În schimb, studenții plătesc pentru a trăi fie din a) banii trimiși din țara lor de origine, sau b) muncind (cel mai adesea în posturi pe care Norvegienii nativi le ocolesc) și prin plata impozitelor, în ambele cazuri Norvegia având doar de câştigat. Dar cât de mult câştigă? Luând în calcul un cost mediu de trai anual de 150.000 NOK, vedem că un străin nu este o contribuție nesemnificativă la economia norvegiana.

Apoi mai există beneficii secundare, “soft”, care sunt greu de măsurat, dar totuși importante. În primul rând, având diversitate în sala de clasă, se îmbunătățește calitatea și varietatea în cercetare. Această judecată se poate generaliza. Suna siropos, dar interactiunea cu oameni din diferite culturi și medii este sanatoasa pentru societate. Chiar dacă elevii nu ajung să locuiască aici, e fac o reclama excelentă Norvegiei și sistemului său de învățământ, ceva de care o țară mică dar ambiţioasă ca Norvegia ar avea nevoie.

Cu siguranţă,  învățământul superior pare o strategie de branding pe termen lung pentru Norvegia mai bună decât eforturile Ministerului de Externe. Suedia are designul interior, iar Danemarca are televiziunea, dar MAE încearcă acum să re-vândă formaţia A-ha ca imagine a Norvegiei în lume.

Învățământul universitar este cu siguranță un domeniu mult mai benefic, de dorit și durabil în care Norvegia se poate specializa. Educație de prestigiu poate funcționa ca o momeală eficientă pentru imigranții calificați de care Norvegia are nevoie.

Nu faceţi greşeala suedeză

Pe de altă notă, faptul că am rămas în urma “turmei” are avantajele sale – de exemplu putem vedea daca cei din faţă cad într-o prăpastie. Suedia este un exemplu excelent. Poate că ei au presupus că educația suedeză era atât de bine-cunoscută, încât taxele ar fi fost bani picaţi din cer peste universitățile lor. Dar nu s-a întâmplat chiar așa. Înscrierile studentilor de peste hotare a scăzut cu 85% în anul în care s-au introdus taxele (putem presupune că s-au înscris doar cu cei mai bogaţi şi cei mai proşti).

Studenții străini sunt sensibili la preț. În cazul în care Norvegia ar face aceeași greșeală acum, atunci politica Trygve ar arăta mai curând cu cea a unui lemming decât cu cea a unei oi.

Norvegia nu poate presupune că poate copia cu succes Marea Britanie sau modelul american. Deși nu sunt neapărat mai bune din punct de vedere educațional, aceste ţări vin cu prestigiul numelui lor şi atrag studenți. Reputația este cea care contează atunci când prețurile devin asemănătoare. Să fim sinceri, dacă ați adăuga taxe peste preţurile deja faimos de piperate din Norvegia, nici chiar reputaţia Blindern Oslo n-ar fi suficientă pentru a atrage străinii. Poate doar cu excepţia câtorva “filo-norvegieni” superbogaţi.

În plus, dacă s-ar permite universităților să perceapă taxe străinilor, aceasta ar putea submina controlul calității în aceste instituţii. În Marea Britanie, unde sunt peste 100 de universități, multe depind acum de generozitatea studenților străini pentru supraviețuire. Ca urmare, multe dintre universitățile mai mici primesc pe oricine ca student, atâta vreme cât plătesc.

Acest fenomen este vizibil şi la cele mai bune universități. Fostul director Howard David, de la London School of Economics, a fost aparent orbit de bani când a permis fiilor și acoliților lui Gaddafi să studieze la LSE. Universitățile din Norvegia, cu costul ridicat de trai și de lipsa unui renume internațional, vor avea probleme şi mai mari în atragerea studenților străini de calitate.

Acest lucru s-ar putea schimba, totuși. În loc să vadă prioritățile educaționale ale altor ţări ca un model demn de urmat, Norvegia ar putea vedea în această situaţie o oportunitate. Educația gratuită de înaltă clasă din Norvegia este tot mai rară în lumea dezvoltată, aceasta înseamnă că Norvegia ar putea alege cei mai buni studenţi internaţonali, chiar dacă nu cei mai înstăriţi. La naiba, chiar și cei bogați se feresc de taxe. Să ajungi să studiezi în Norvegia ar putea deveni din ce în ce mai greu, devenind poate sinonim cu excelența academică extremă în același mod ca și Harvard. Cererea mare combinată cu o ofertă limitată generează prestigiu.

O mare oportunitate

Poate părea o exagerare, dar am putea considera că reputația unei școli depinde la fel de mult de elevii și absolvenții ei, ca de învățătura pe care o oferă. În momentul de față, eu sunt la Universitatea Aas, unde predarea și cursurile sunt, fără îndoială, superioare prestigioasei LSE (unde am studiat, de asemenea). Diferența esențială este că ceilalți studenți de la LSE au trebuit să învingă o competiție acerbă pentru a fi admişi (sau să fie un membru al unor elite internaționale; fii de dictatori, de exemplu), astfel că oamenii presupun că trebuie să fii inteligent pentru a merge acolo .

Cu un pic de promovare, intrarea în Norvegia ar putea deveni la fel de prestigioasă. În câțiva ani, Norvegia ar putea deveni faimoasă ca singura țară din lume care valorizează într-atât educaţia, încât o oferă gratuit străinilor, cu condiția ca aceştia să treacă de competiția feroce.

Acest sistem va deveni rapid auto-sustenabil pe măsură ce produce absolventi talentati. Reputația Norvegiei va crește, atragând noi tineri talentați. Atitudinea de tip “laissez faire” pe care o practică LSE faţă de studenţii săi arată că acest lucru se întâmplă aproape de la sine.

Următorul guvern norvegian trebuie să se cântărească îndelung și atent înainte de a urma turma în privinţa învățământului superior. Aceasta este o chestiune de ambiție, dacă Norvegia vrea să se uite spre interior și să gândească la scară mică, sau să privescă spre exterior și să gândească la scară mare.

Norvegia ar putea să facă ceva economii prin introducerea de taxe, dar cu siguranță nu fără a pierde foarte mult în termeni de capital uman și masive câștiguri de reputație pe termen lung.

Într-adevăr, în doar câţiva ani universităţile din Norvegia ar putea găzdui unele dintre cel mai strălucitoare minţi din lume, devenind sinonimă cu elita învăţământului universitar, adăugând ceva substanţă imaginii clădite pe petrol, dezvoltare și grija faţă de mediu.

Toate fara costuri suplimentare pentru contribuabilul norvegian și absolut nici un A-ha.

Paul Beaumont este licenţiat în istorie economică la LSE, iar în prezent studiază relații internaționale la Universitatea Aas.

Adaptare dupa The Foreigner

 

Adauga un comentariu folosind contul de Facebook:

2 Responses to Studentii straini: Beneficiu sau povara pentru Norvegia?

  1. Mihai spune:

    Eu cred că tot socialiștii vor rămâne la putere și după alegerile din toamnă. Și, de altfel, mi se pare firesc, nu văd alții mai buni decât ei deocamdată.

  2. JurnaldeNord spune:

    Oare? Pe ce anume vă bazați când afirmați acestea?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *