Oricine moare într-un accident de circulație va trece printr-o autopsie criminalistică ca parte a clarificării cauzei accidentului, afirmă guvernul. „Cunoașterea cauzei unui accident fatal poate fi importantă pentru rudele apropiate. Aceste informaţii ne pot ajuta, de asemenea, să prevenim accidentele … Continue reading
Creștere moderată a exporturilor de peşte în luna mai
Norvegia a exportat în luna mai 181,400 de tone de fructe de mare, în valoare de 8,7 miliarde NOK. Aceasta este o creștere de 284 milioane NOK sau 3% față de luna mai a anului trecut. Până în prezent, exporturile … Continue reading
Trasee noi de parcurs cu bicicleta
ONU a declarat 3 iunie ca fiind Ziua Mondială a Bicicletei. Asociația cicliștilor norvegieni lansează trasee noi prin natură in Oslo. Traseele sunt ușor de parcurs cu bicicletele. Acestea sunt prin parcuri, păduri și zone rezidențiale liniștite și sunt potrivite … Continue reading
Mai mulți oameni au călătorit cu trenul anul trecut
Din 2017 până în 2018 numărul de pasageri a crescut cu 5,7%. Mai mult de 77 de milioane de călători au fost transportaţi cu trenul în 2018, conform statisticilor. Dintre aceștia, mai mult de jumătate dintre pasageri au folosit trenurile … Continue reading
Lemurul dispărut a fost găsit
Lemurul Lichi, care a scăpat de la o mică grădină zoologică din Aust-Agder acum o lună, a fost găsit în siguranță marți. „Suntem destul de extaziaţi și emoţionaţi că am reuşit să-l aducem pe Lichi înapoi la grădina zoologică după … Continue reading
Loc de muncă: şofer de autobuz
We are searching for a sporty bus driver to work with us in the summer season. As part of the main driving team, responsibilities include logistics and general care of the vehicles, preparing refreshments, safety cover, organizing and gearing up … Continue reading
Poliția a folosit arma cu electroșocuri de șase ori în acest an
Poliția a folosit o armă cu electroșocuri (cunoscută ca stun gun) pentru a imobiliza un bărbat agresiv in Oslo, marți dimineață. A fost pentru a șasea oară cand au folosit acest tip de armă în 2019. „Cifrele Direcției de Poliție … Continue reading
Ziua bicicletei
Vino cu bicicleta in centrul orașului Oslo și bucură-te de Ziua bicicletelor. Luni, 3 iunie 2019 – 15:00 – 18:00. Vor fi discursuri, activități, informații și multe altele. Ziua bicicletelor este ziua Asociației Cicliştilor norvegieni. Asociația norvegiană a Asociației cicliştilor … Continue reading
Un elev din ciclul primar a murit din cauza meningitei
Un elev de la o şcoală din Vassbonn, spitalizat cu meningită infecțioasă, a decedat joi, 30 mai, se arată intr-un comunicat de presă al municipalităţii Oppegård. „Cu o durere profundă transmitem mesajul că copilul care a fost spitalizat cu meningită … Continue reading
Tânărul care a salvat un copil dintr-o casă in flăcări a primit medalia Carnegies
Mohamed Dirshe (20) a intrat într-o casă in flacari in Svolvær pentru a salva un băiat de opt ani. Acum este premiat cu medalia de aur Carnegies. A fost acum șase luni într-o noapte rece din decembrie în Svolvær, Norvegia. … Continue reading
Pepiniera de la Bygdøy kongsgård a fost redeschisă
Ministrul Monica Mæland (H) a fost prezent atunci când zona horticolă de la Bygdøy Kongsgård (Royal Estate) din Oslo a fost redeschisă publicului după patru ani de lucrări. Zona a fost transformată în ultimii ani şi a devenit o bijuterie … Continue reading
Dezastru pentru acvacultura din Norvegia
Algele au sufocat săptămâna trecută peste șapte milioane de somoni în Norvegia. Aproximativ 11.5 milioane de kilograme de somon de Atlantic, în valoare de peste 82 milioane de dolari, reprezintă pierderile de până acum. Dezastrul lovește cel mai mare producător … Continue reading
Hacker în vârstă de 13 ani din Norvegia a primit un loc de muncă intr-o bancă
La scurt timp după ce banca a fost hackuită aceştia l-au angajat pe elevul care a facut acest lucru. Acum banca caută noi talente pentru viitor. Toamna trecută, un elev de 13 ani din Bergen a captat atenţia naţională atunci … Continue reading
Loc de muncă: bucătar
Aptitudini: Trained chef preferably with experience in Norwegian cusine Speak good English Tipul contractului: Permanent or Temporary Când poţi incepe?: As soon as possible Ore de muncă: By agreement Unde?: Hov Gård, Lofoten, Norway Salariu: By agreement Alte informaţii: We … Continue reading
Se suplimentează numărul profesorilor din Oslo
100 de profesori vor fi angajaţi in Oslo. În bugetul municipal revizuit pentru 2019 pe care Consiliul municipal îl prezintă săptămâna aceasta, finanţarea şcolilor este singura iniţiativă, relatează ziarul Aftenposten. Consiliul municipal va aloca 28 milioane NOK pentru restul anului … Continue reading
Benzina nu a fost niciodată mai scumpă ca acum
Prețurile benzinei sunt în continuă creștere. Miercuri, petrolul costa 17,52 NOK pe litru la Circle K – cel mai mare lanț de benzinării din țară. Sunt 10 øre deasupra recordului anterior. Niciodată un litru de benzina nu a mai costat … Continue reading
Loc de muncă: tâmplar
We are looking for enthusiastic carpenters, does that sound like you? We need skilled carpenters. Are you looking for new work opportunities? Aptitudini Education or experience as a carpenter Independent, but also a good team player Can read and understand … Continue reading
Loc de muncă: şofer de tir
For one of our customers we are looking for skilled drivers within distribution. Tasks mainly consist of customer delivery, handling of goods. It’s a seasonal job at the beginning. Working hours will mainly be at daytime, but it can vary … Continue reading
Acces restricţionat pe E6 în octombrie
Va fi o restricţie a accesului pe E6 între Gardermoen și Mogreina, în octombrie, ca urmare a lucrărilor la șosea, a declarat Statens vegvesen. Administrația rutieră (Statens vegvesen) a declarat într-un comunicat de presă că au încheiat un contract cu … Continue reading
Patru secții de votare pentru românii din Norvegia la alegerile europarlamentare 2019
Duminică, 26 mai 2019, va avea loc scrutinul electoral pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European. Odată cu alegerile pentru Parlamentul European se va desfășura și un referendum consultativ, propus de președintele Klaus Iohannis, cu privire la probleme de … Continue reading
Pericol de inundații
Se aşteaptă o mare cantitate de precipitații care ar putea crea inundații în Telemark, Buskerud și în zonele din Oppland și Akershus. Am trimis avertismente pentru ploile puternice de marți noaptea și miercuri în østafjell. La nivel local, pot apărea … Continue reading
Guvernul se angajează să-și construiască propriile departamente in penitenciare pentru bolnavii mintali
Norvegia a promis să construiască un nou departament pentru prizonierii bolnavi mintal din închisoarea Ila. Marți, autoritățile norvegiene au participat la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva. Acolo aceştia au trebuit sa răspundă unor intrebări legate de curăţenia … Continue reading