Mosul hipiot!!

Si eu si Mos Gherilla trebuie sa ne cerem scuze pentru lunga perioada de tacere! Au fost ceva probleme de sanatate si la cat e de panicos mosul, numai de discutii filozofice nu avea chef. Asa ca am luat o pauza destul de lunga pana s-au lamurit lucrurile.

Dar acum totul e relativ bine si e destul timp sa vorbim si sa luam in ras toate cele, ca de aia avem rubrica deschisa la ziar.

Mosul a intrat in carcoteala lui obisnuita mai ales dupa ce am reusit cu chiu cu vai sa il scot din casa si mai precis l-am dus la concert. Nu a fost usor sa il tar pe mosul dupa mine la Mircea Baniciu saptamana trecuta. A trebuit sa il conving ca 300 de koroane nu e mare lucru pe un bilet si ca motorina nu e asa de scumpa zilele astea ca tot a scazut petrolul pe piata internationala.

Chitra mare Mos tagarta al meu dar pana la urma am reusit si am reusit sa il fac sa revina cu picioarele pe pamant sau mai bine zis la starea de dinainte. De fapt eu doar am zis s-o incerc si pe asta ca nu stiam ce sa ma mai fac cu el. Ba ca prea cald toata vara desi a fost superba vara asta, Ba ca il doare una ba alta si tot in bombaneli si vaicareli, luni de zile, ca nu il mai suportam.

Acum nu stiu daca eu am fost cel care i-am resuscitat moralul mosului sau Baniciu cu muzica lui,sau prezenta atator romani l-au facut pe mos sa fie carcotasul vesel si plin de subintelesuri dar ceva a avut efect.

Acum o saptamana am avut parte amandoi de romanism de bun simt. Rar se intalneste! De cum am intrat am zis : ,, mai aici nu e concertul si nici nu sunt romani aici… E prea liniste!! Nu se maninca seminte si nu se aud injuraturi.” Bine, era doar o ironie la felul de a fi al romanilor si nu mi-a venit sa cred ce ditamai locul de parcare aveam si cum nu se calca nimeni in picioare la intrarea in sala!

Mosul vroia sa se faca auzit de saptamana trecuta de cum am ajuns acasa si vroia el sa zugraveasca in cuvinte plastice de hipiot imbatranit ce si cum s-a simtit dar eu am zis ca e mai de bun simt sa las pe altii sa isi spuna parerea ca poate sunt mai calificati decat mine. Dar nimic! Toata lumea tace si concertul ala parca a fost un vis! Asa o tacere ca nici mie nu imi mai vine sa cred ca am fost acolo si chiar am dat mana cu domnul Baniciu la sfarsit.

Ba nu, mint! Apare, pe internet, o scurta nota informativa scrisa rapid in 20 de randuri si cu limbaj de lemn din care se afla ca, citez: Artiștii români au interpretat piese muzicale, cunoscute și îndrăgite publicului român, din repertoriul lui Mircea Baniciu și al formațiilor Pasărea Colibri și Phoenix, care au fost foarte bine primite de cei peste 200 de spectatori români și invitații lor norvegieni… am incheiat citatul. Deci, daca nu ma duceam la concert si citeam asta, nici nu imi parea rau ca nu m-am dus. In schimb, dumnealor cu nota sa vezi ce poetic explica infractiunile romanilor de pe aici… sau de drumul Atlanticului din Norvegia. De parca tin cu ursul.

Nu comentez sonorizare si nici nu fac comentarii mondene caci pot trece peste orice…atata timp cat muzica e excelenta si muzicienii isi canta dragostea poetic si nu ostentativ. Dar nu ma pot impaca cu indiferenta. Din sala in mici pauze mosul meu imi dadea ghionturi si ma intreba ce e cu lumea de nu se misca frate? Mi-a zis ca vroia sa strige : Lume buna e concert Folk-rock.

Pe vremuri pletosii in blugi frecati cu caramida topaiau ca dracii pe la Cenaclul Flacara. Acum lumea s-a ridicat in picioare doar la Andri Popa!!! Nu zic ca nu au fost receptivi oamenii, dar parca erau jenati sau intimidati sa se manifeste. Colac peste pupaza sau mos pe scaun ca tot aia e… mai era si un nene norvegian in fata mea care picotea… mosul meu ma punea sa il inghiontesc si tare greu m-am abtinut ,caci eu am curaj in scris dar nu pe viu.

Admirabile doua tinere care s-au ridicat de pe scaun si au mers pe scari sa topaie. SINGURELE!! Ma chema si pe mine nebuneala dar cum am titan in organism mai mult decat e normal , nu am avut de ales decat sa tip pana ragusesc si sa bat din palme pana m-au usturat..palmele. CE ATMOSFERA!! creata de acesti trei oameni veniti din tara sa ne aduca aminte ca am avut si alte trairi in alte vremuri.

Ce om deosebit Cezar Zavate care pe langa faptul ca a reusit sa il aduca aici pe Baniciu mai face si greseala sa fie bun cand canta.. Si nu pot sa uit pe Excelenta Sa Daniel Ionita ambasadorul nostru in Regatul Norvegiei, care a contribuit decisiv la organizarea acestui concert.

Na ca mi-am luat-o si eu peste ceafa de la mosul din cauza limbii de lemn. Dar nu puteam sa zic altcumva de oficialitati… ca nu merge cu bre si nea la asa ceva mai ales cand asemenea oficialitati mai fac si lucruri bune. Si daca tot am zis de bine mosul ma pune sa intreb asa in vant… cand o sa primeasca si sectia consulara personal mai mult? Poate nu mai stam cu orele pe acolo.

Am sa revin si cat de curand cu alte comentarii ale mosului, dar pana atunci am sa ma mai bucur de urma de caldura pe care mi-a insuflat-o acordurile eternunlui Pheonix cu al sau Baniciu si Compania. Acum ma duc sa il pototlesc pe Mos Gherila ca a trecut de la Compact si Savoy la Iris si daca nu ma grabesc ajunge la heavy metal inainte sa imi dau seama.

Moș Gherilă

Adauga un comentariu folosind contul de Facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *