un text de Aurora Kanbar
M-am gandit sa scriu despre migratie. Din cauza spatiului, voi imparti materialul in trei parti: migratia omului in timpuri preistorice, migratia omului in antichitate si evul mediu si migratia omului contemporan.
Ce stim despre migratie? Ei, bine, stim ca oamenii, animalele, plantele si chiar particulele chimice migreaza. La pesti, pasari si mamifere se observa forme de migratie legate de factorii climatici, de reproducere, de cataclisme naturale, etc. Migratia plantelor este determinata de schimbarea conditiilor climatice.
Omul, parte indisolubila a naturii nu face exceptie. Din toate timpurile fiinta umana a fost in miscare, s-a deplasat dintr-un loc in altul in cautarea unor conditii de viata mai prielnice. Genetica fundamentala a organismelor vii functioneaza dupa principiul «supravietuirii» combinatiilor genetice ce perpetueaza specia.
Se crede ca, noi oamenii, avem un motor genetic cu o varsta de aproximativ un milion de ani. Conduse de aceste mecanisme biologice, omul si foarte multe alte specii au supravietuit. Apoi, in negurile vremii, omul primitv a trebuit sa faca un «salt» considerabil trecand de la omul lipsit de «constiinta» preocupat si condus genetic la supravietuire, la a dezvolta o «constiinta» de grup, pentru ca supravietuirea lui era legata, tot genetic, de apartenenta la o comunitate.
In grup, omul a trait si s-a deplasat. Sa-si caute hrana, sa gaseasca adapost, sa se apere de cataclismele naturale sau de primejdii, sa-si asigure conditii mai bune pentru el si urmasii sai. Sa ai multi urmasi insemna un grup mai puternic. Si probabil ca omul s-a deplasat in lunga lui istorie pe alte meleaguri si din curiozitate.
Acum un milion de ani creierul a inceput munca de «cunoastere». Teritorii noi au fost descoperite, animale si plante necunoscute au intrat in viata lui «homo sapiens», comunitatea s-a marit, s-a divizat, habitatul s-a extins. Miile de ani au trecut si iata ca omul a descoperit focul, si-a construit colibe si a faurit unelte.
Gandirea s-a perfectionat si limbajul s-a dezvoltat. Fosilele foarte vechi stau drept marturie, teoriile arheologilor si istoricilor par adesea plauzibile. Uneori, insa, nu exista nici urme, nici teorii si peste istoria omului se depune un strat gros de nisip ca peste un sfinx despre care nu vom sti niciodata ce enigme a ascuns.
Noi, oamenii de astazi, ne aflam acum si aici pe acest pamant pentru ca inaintasii nostri nu numai ca au existat, dar au si supravietuit.
(va urma)
Lasă un răspuns