Mi-a sugerat cineva mai demult ideea ca ar fi interesant sa povestesc putin despre societatea norvegiana, despre felul in care gandesc si actioneaza oamenii aici, felul in care isi cresc copiii si alte lucruri de genul acesta.

Voi incerca sa fac o radiografie cat mai obiectiva a ceea ce am descoperit aici, fara a judeca pe nimeni si va voi lasa pe voi sa analizati fiecare element in parte si sa trageti concluziile.

Am aflat inca de la inceput, din manualele de lb norvegiana, ca ei obisnuiesc sa se casatoreasca destul de devreme, in jurul varstei de 20 de ani si cam tot atunci apare si primul copil. Din pacate, statisticile nu sunt prea optimiste pentru ca, cel putin in anul 2008, aproximativ 50 % dintre cupluri au divortat.

Familiile au in medie cate 3 copii, dar sunt si destule cazuri in care se poate vorbi de 4 pana la 6 copii.  Atat veniturile cat si atitudinea relativ detasata le permit acest lucru, cei mai multi nu se preocupa foarte in detaliu de dieta celor mici, sau ca acestia sa fie permanent stersi la nas, curati pe maini etc.

In multe dintre situatii copiii au doar un parinte comun si sunt des intalnite cazurile de mame singure (care cresc 3 copii facuti cu 4 barbati, cum ne place noua sa glumim).

S-a facut o trecere brusca de la o mentalitate profund traditionalista la una exacerbat feminista. Astfel femeile au in continuare pasiuni precum impletitul si crosetatul (pe care le practica oriunde si oricand, atat in mijloacele de transport in comun si intalnirile la cafenea dar si la sedintele de la serviciu), dar refuza adesea sa se ocupe de treburile casnice, mancarea calda spre exemplu fiind o raritate, specifica duminicilor si zilelor de sarbatoare.

In general, lumea mananca paine cu unt, tartine, hot-dog si semi-preparate, iar asta este valabil inclusiv in gradinite. Gluma care spune ca ‘’in ziua de azi femeile nu mai gatesc ca mama ci beau ca tata’’ se aplica perfect aici. Nu ne mai mira demult sa vedem femeile bete in weekend-uri si la petreceri, iar cand spun ’’bete’’ ma refer la stadiul in care nu se mai tin pe picioare, nu la un pahar de lichior in plus. Cand le povestim faptul ca noi romancele nu obisnuim sa bem atat de mult suntem privite cu reticenta si compatimire, fiind considerate discriminate din acest punct de vedere.

Mentalitatea exagerat de feminista a dus la o atitudine aproape ofensiva la adresa barbatilor, care drept raspuns au inceput sa-si aduca in numar din ce in ce mai mare sotii din alte tari, mai ales din cele asiatice (cunoscute pentru educatia pe care o primesc in spiritul ascultarii de sot si a indeplinirii cu responsabilitate si devotament a indatoririlor casnice).

Majoritatea duminiclior si sarbatorilor sunt rezervate vizitelor la parinti sau socri, iar eventualele evenimente planificate si stabilite din timp cu prietenii pot fi imediat abandonate daca se iveste o invitatie sau o posibila vizita din partea unui mebru al familiei.

Prietenii in general sunt mult mai apropiati si mai comunicativi atunci cand toata lumea se afla sub influenta bauturilor acoolice decat in momentele de sobrietate. Faptul ca aseara la petrecere ati vorbit, ras, glumit impreuna sau chiar v-ati deschis sufletul in fata celuilalt facand destainuiri si primind sfaturi, nu inseamna, in mod automat, ca si a doua zi veti fi la fel de buni prieteni. Sunt foarte mari sanse ca dimineata sa aduca doar un zambet retinut, strict dictat de politete si un  salut distant.

Oamenii sunt foarte activi pana la varste inaintate, conduc, calatoresc, merg in croaziere, la cinema sau concerte. Sunt de admirat pentru grija si bunul gust de care dau dovada atunci cand isi aleg hainele si accesoriile, care sunt mereu de cea mai buna calitate si asortate pana la cel mai mic detaliu. (nu pot spune acelasi lucru si despre cei mai tineri).  Au centre speciale in care se intalnesc, iau masa impreuna, asculta muzica si joaca diferite jocuri si nici prin minte nu le trece ideea de a se izola.

Sunt de asemenea foarte avantajati cei care se confrunta cu dizabilitati fizice sau psihice. Acestia sunt integrati in societate; celor care au capacitatea li se ofera locuri de munca, iar ceilalti beneficiaza fie de asistenta la domiciliu fie de ingrijire intr-un centru specializat.

In cealalta extrema insa copiii foarte inteligenti sau cu capacitati deosebite nu sunt prea incurajati si motivati, tendinta fiind de uniformizare. Scolile speciale sunt aproape inexistente, iar copiii, indiferent de capacitatea lor, studiaza la un loc si intr-o atmosfera care trebuie sa fie confortabila pentru toata lumea, avandu-se grija ca cei a caror posibilitati intelectuale sunt sub medie sa nu se simta inferiori prin stimularea celor foarte buni si prin crearea unei stari de competitie in clasa.

Mai sunt cu siguranta si alte aspecte interesante asupra carora sa ne aplecam privirea si pe care cel mai probabil le voi prezenta intr-un articol viitor, dar deocamdata ma opresc aici si va las sa va faceti pareri si sa trageti concluzii, pe care astept cu interes sa mi le impartasiti.

Alina Hahuie