Aurora Kanbar: Gânduri la o lectura – consideratii asupra cartii “Sînt o baba comunista!”, recent lansata în limba norvegiana

Cartea lui Dan Lungu, Sînt o babă comunistă!, este o perlă literară ale cărei dimensiuni artistice le descoperim treptat pe măsură ce înaintăm în lectură. Este o carte care ne vorbește despre mentalitate și despre starea de lucruri într-o societate aflată cumva în derivă, în care omul parcă nu-și mai găsește rostul și se agață cu nostalgie de amintiri, idealizând, poate inconștient, trecutul.

Acel trecut, pe care mulți îl cred sau îl vor dispărut, apare însă în romanul lui Dan Lungu învăluit într-un fel de draperie prăfuită în care vremea a ros găuri mari. Prin ele întrezărim, de fapt nu un trecut, ci un prezent al trecutului care ne surprinde, însă numai pe jumătate. Aveam de mai dinainte o vagă bănuială că trecutul și prezentul au fuzionat și ne convingem repede că autorul ne conduce magistral prin labirintul timpului.

În afară de faptul că avem de-a face în acest roman cu o autentică frescă socială, consider că al doilea mare merit al acestuia constă în aceea că este, de la un capăt la altul, un roman dedicat omului obișnuit. Eroii cărții sunt caractere simple, deloc contrafăcute. Gândirea lor nu e atinsă de sofisticații intelectuale, de frământări existențiale sau de întrebări retorice. Ei sunt oameni care își descriu viața în cuvinte comune, accesibile oricărei categorii de cititori, au o existență liniștită și pașnică, banală s-ar putea spune, însă tocmai acest firesc al lor îi face atât de reali, de vii, de umani, încât uitam cu toții că sunt doar niște personaje.

Emilia și Țucu sunt oameni care doresc, la fel ca orice om, să aibă asigurat un strict necesar material și întreaga lor existență gravitează în jurul strădaniei de a-l obține. Este greu de înțeles pentru cei care nu au trăit asta, cât de multă îngrijorare și nesiguranță sălășuiește într-un om care la un moment dat pierde siguranța materială. Eroina din romanul lui Dan Lungu nu este chiar privată de aceste drepturi însă ea se află într-un impas. Acela de a trebui s-o întâmpine cum se cuvine pe Alice, odrasla aflată în străinătate și care se întoarce acasă cu logodnicul canadian, Alain. Și primirea lor trebuie făcută, se înțelege, cu pregătiri deosebite.

Tensiunea nervoasă la care este supusă trezește în ea încă și mai puternic amintiri și nostalgii ale vremurilor de odinioară. Descoperă acum mai mult ca niciodată și susține sus și tare că era mai bine în timpul comunismului. Avea tot ce-i trebuia! Și ce îi trebuia? Carne, unt, cafea, legume proaspete și sănătoase… Convingerea ei este atât de puternică încât cititorul dezvoltă o simpatie involuntară față de această persoană care a trăit mulțumindu-se cu atât de puțin…

Copy of 20141105_181707

Autorul Dan Lungu, împreună cu Steinar Lone – traducătorul cărtii și Aurora Kanbar ( foto: Jurnal de Nord )

Și aici intră din nou în scenă geniul autorului. Imensa lui înțelegere pentru natura umană. Pentru că un cititor versat nu se poate să nu descopere acel aspect subtil, bine ascuns printre rânduri în care autorul ne invită parcă să contemplăm acea extraordinară forță a omului de a vedea bucurie în lucrurile mărunte.

Pentru că nu ideile filozofale mărețe, ideologiile pompoase sau atingerea unor idealuri imposibile îi preocupă pe cei mai mulți oameni. Ci mai degrabă faptul de a avea o locuință comfortabilă, de a servi o masă copioasă, de a bea un pahar de vin bun. O cafea naturală îți poate da satisfacții de neînchipuit și niște portocale sau parfumata lămâie, citrice exotice în țara mea natală, te pot face, gustându-le, aproape fericit! Să nu mai vorbesc de mititei!

Cartea lui Dan Lungu merge în complexitatea ei și mai departe. Ea analizează temeinic aspecte pe care noi poate că le-am trece cu vederea mult prea ușor. Cu toate că autorul ne atrage deslușit atenția când nu ne scutește să constatam că tinerii sunt undeva pe afară, în străinătate, unde întemeiază căsătorii și nu trăiesc chiar pe roze, nu ne scutește nici de a afla că în general știm puține lucruri și acestea distorsionate despre străini și despre lumea înconjurătoare, nici că vrem să arătăm lumii o oarecare bunăstare dacă nu de altă natură, măcar gastronomică…

Dincolo de hohotele de râs stârnite de burlescul situațiilor vedem tristețea unei realități în care dificultățile traiului de zi cu zi, din care nu lipsesc compromisurile și dorința de a reuși în viață, coste ele cât de mult, nu le este străină personajelor.

Ne regăsim cu toții în cartea lui Lungu și pe lângă duioșia și hazul ei care te fac ba să râzi cu hohote, ba să-ți ștergi o lacrimă, ne aflăm atât de aproape de realitate încât ne confundăm cu ea. Cartea ne povestește despre locuri pe care le cunoaștem și despre timpuri pe care le-am trăit. Și este atât de profund a noastră încât ni se pare că autorul ei nu este numai Dan Lungu, ci noi toți.

Notă: Doamna Aurora Kanbar, autoarea acestui text, este traducător din limba norvegiană și consultant de limba română la Biblioteca Deichmann din Oslo.

Foto: coperta cărții apărute în limba norvegiană la editura Bokvennen

Adauga un comentariu folosind contul de Facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *