Scriitorul norvegian Lars Saabye Christensen se va afla în România, în perioada 10 – 14 martie

Lars Saabye Christensen, unul dintre cei mai iubiţi scriitori norvegieni, se va afla în România în perioada 10 – 14 martie, când va avea loc lansarea celui mai nou roman al său, “Vizionare”, apărut la editura Univers, în traducerea Sandei Tomescu Baciu.

Lars Saabye Christensen vine în România la iniţiativa editurii Univers şi a Departamentului de Limbi şi Literaturi Scandinave de la Universitatea “Babeş Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca.

Astfel, după întâlnirea cu studenţii clujeni, care va avea loc pe 11martie, de la ora 15.00, Lars Saabye Christensen se va întâlni cu cititorii la Librarium de la Universitatea din Cluj-Napoca şi va oferi autografe. Alături de autor vor fi prezenţi Tove Bruvik Westberg, ambasadoarea Norvegiei în România, Sanda Tomescu Baciu, directorul Departamentului de Limbi şi Literaturi Scandinave UBB, Irina Petraş, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, şi Valentin Derevlean, coordonator Librarium Cluj.

De asemenea, pe 13 martie, de la ora 19.00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, Lars Saabye Christensen se va întâlni cu cititorii. Alături de scriitor se vor afla Tove Bruvik Westberg, ambasadoarea Norvegiei în România, Sanda Tomescu Baciu, traducătoarea romanului “Vizionare”, criticul literar Dan C. Mihăilescu, precum şi scriitorul Cristian Teodorescu.

Romanul “Vizionare” este o poveste despre oameni şi oraş. În Oslo-ul anilor 1990, Will, un tânăr scenarist plin de idei, dar neapreciat de producători, trăieşte de patru ani împreună cu iubita lui, Cathrin, art director într-o agenţie de publicitate. Pentru a scăpa de plictiseala care începe să-i bântuie, Cathrin iniţiază un joc erotic primejdios. Sub pretextul că vor să-şi cumpere o locuinţă, vizitează case şi apartamente, în care, ascunzându-se de ochii agenţilor imobiliari, reînvie pasiunea primilor ani. Totul pare să se rezolve, Will semnează un contract – pentru filme interzise minorilor -, dar dispariţia lui Cathrin dă totul peste cap, calmul luând înfăţişarea unui thriller.

Autor a peste 20 de romane, cărora li se adaugă volume de poezii şi cărţi pentru copii, Lars Saabye Christensen, s-a născut în 1953, în Oslo. A debutat în 1976, cu volumul de poezii “Povestea lui Gly”. Atunci când romanul său “Beatles” (1984), acest “blues literar”, cum a fost denumit de un critic danez, a avut vânzări de mai bine de 200.000 de exemplare în Norvegia şi a fost tradus în mai multe limbi, Christensen a devenit unul dintre autorii norvegieni cei mai cunoscuţi. Pe lângă poezie şi roman, Christensen a încercat cu succes şi alte genuri, de la dramaturgie la scenarii de film, a fost traducător, dar şi membru al unei apreciate trupe de “poetry blues”, Norskutflukt. A scris scenariile unor filme de mare impact – “Herman”, după romanul său omonim, şi “Telegrafistul”, după romanul “Visătorii”, de Knut Hamsun.

Dar cel mai mare succes literar de până acum al autorului este considerat romanul “Fraţi pe jumătate”. Cartea a primit mai multe premii importante, între care trofeul pentru literatură al Consiliului Nordic, în 2001, dar şi titlul de cel mai bun roman al începutului de secol din partea criticilor americani. Cartea a fost vândută în Norvegia în peste 300.000 de exemplare în anul apariţiei sale, iar drepturile au fost vândute în 31 de ţări.

În 2008, Lars Saabye Christensen a fost decorat cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler.

La editura Univers au mai apărut volumele “Herman” (1999), “Beatles” (1996, 2008) şi bestsellerul “Fraţi pe jumătate” (2013).

Sursa: Mediafax

Adauga un comentariu folosind contul de Facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *