ISUS, IDEALUL UMAN

Un text de Aurora Kanbar. Foto: „Reisen” pictură  de Arne Paus

Ca să pricepem lumea, viața, pe noi înșine trebuie să-l cercetăm pe Isus. El este taina dumnezeiască a începutului și a sfârșitului lumii. Timpul de dinainte de el e înjghebat în praf, e lipsit de patimă, e deșărtăciune. Timpul nostru începe cu o minune. Omul Isus.

Imperfectibila conștiință umană în veșnica luptă dintre iubire și ură, dintre bine și rău, dintre libertate și pace a avut trebuință în fragilitatea ei de un ideal. Numele lui este Isus.

Acest om simplu, fără învățătură de școală, fără mijloace materiale, în haine simple și curate, călare pe un măgar, un simplu cioplitor în lemn, hrănindu-se cu pâine și pește a cucerit lumea cu mâinile goale, fără armate și fără arme. Prin puterea cuvântului. Prin cuvânt le-a dăruit oamenilor blândețea, pacea, iertarea și dragostea.

Isus este legătura omului cu dumnezeirea, el este păstorul celor slabi, al celor săraci cu duhul, al celor umiliți, al celor sărmani, al celor deznădăjduiți. Înțelegerea lui pentru ființa umană vine de undeva de dincolo de înțelegerea noastră, iubirea lui e victoria sinelui asupra vremelniciei și nimicniciei omenești și este întâia bunăvestire a omului. 

El, cu vorba simplă și blândă, încearcă în grai lămurit să tălmăcească pentru noi încondeiata scriptură a lumii. Din pildele lui răzbat până la noi, străpungând întunericul vremii, miresmele și culorile lanurilor, adierile domoale ale vântului în livezile de măslini, parfumul ciorchinilor din vii și zborul ceresc al înaripatelor. 

Păstorul oamenilor a fost iubit și urât, a fost umilit, renegat, pângărit, răstignit. Unii chiar au spus că nu a existat niciodată. 
Și cu toate acestea, de mai bine de două mii de ani el nu a fost dat uitării și nici nu a murit vreodată. El a găsit lăcaș pentru veșnicie în inima omului. 

Fără el și fără speranță, fără el și fără iubire, lumea ar fi încetat de mult să mai existe. „Voi fi cu voi până în timpul din urmă” a spus el și noi nădăjduim că așa va fi. Altminteri, viața omului și lumea ar fi o deșărtăciune nu numai a sufletelor ci și a unui pământ pustiit ce este doar un punct în nemărginire. 

Să păstrăm așadar în inimi, ca pe o rară comoară, acest ideal universal al omului. Iubirea, iertarea și pacea, plămada spiritului în trupul de tina pieritoare, pe care se sprijină de veacuri, deopotrivă, lumea și dumnezeirea.

Crăciun Binecuvântat!