Interviu cu Steinar Lone, traducator norvegian

Steinar Lone (născut în 1955) este traducător din română în norvegiană, fiind distins în 2009 cu Premiul Criticilor Norvegieni pentru Literatură, pe anul 2008, pentru traducerea cărţii ”Orbitor. Aripa stângă” a lui Mircea Cărtărescu.

Pe lângă traducerile din Mircea Cărtărescu (Orbitor I-III, Nostalgia şi Travesti) şi Gellu Naum (Zenobia şi o selecţie a poemelor sale), Steinar Lone a mai tradus din Mircea Eliade (Pe strada Mântuleasa), Mihail Sadoveanu (Baltagul) şi Camil Petrescu (Patul lui Procust).
A fost decorat, în noiembrie 2007, cu Ordinul Meritul Cultural de către preşedintele României pentru activitatea sa de promovare a literaturii române în Norvegia. Mai multe informaţii despre Steinar Lone pot fi consultate aici.

– Dragă Steinar Lone, ne-am cunoscut la una dintre edițiile Festivalului „Zile și Nopți de Literatură” de la Neptun, în 2008. De atunci încoace am parcurs filă cu filă realizările tale, care nu au încetat să mă uimească. Te rog să-mi spui cum ai ajuns traducător de literatură română în limba norvegiană, cum ai descoperit România?

– Sunt mai multe răspunsuri. În primul rând, foarte rar cineva m-a întrebat de ce am învăţat limba franceză sau limba italiană. Răspunsul meu scurt este că limbile se învaţă. Pur şi simplu. De ce ar fi altfel în cazul limbii române?… Dar întrebarea ta are temei: sunt rare cazurile cu străini, fără nici o legătură cu o ţară, care învaţă totuşi limba acelei ţări. Și poate tocmai de aceea am fost atras de exotismul limbii române, de faptul că nimeni, pe atunci, nu prea s-a interesat nici de România şi nici de limba română. Și trebuie să adaug: faptul că era o limbă romanică, dar cu trăsături foarte speciale: articolul hotărât postpus, forme de genitiv-dativ din latină ş.a.m.d. Deci, aș spune că au fost motive lingvistice care mi-au determinat opțiunea.

Am fost, în 1976, la cursurile de vară organizate la Brașov de Universitatea din București, și am fost un an universitar, 1978-’79, la București. Apoi, am stat un an în Italia, la Florenţa, și în sfârșit am dat un examen în Norvegia de filologie romanică. După facultate, am lucrat la o editură, apoi am fost traducător de texte comerciale. Și când m-am întors la universitate după cinci ani, mi-am dat seama că nu-mi place: nici să fac cercetări, nici să predau. Am revenit la traduceri. Tot comerciale. Sau la texte de drept european. Abia după 1995 am lucrat mai mult cu literatura, iar după 2000 aproape exclusiv cu traduceri de cărţi din limba română, dar şi din franceză şi italiană. Chiar din engleză şi neerlandeză…

orbitor venstre vinge– În 2008 ai câștigat premiul Uniunii Criticilor din Norvegia pentru traducerea romanului ”Orbitor. Aripa stângă” de Mircea Cărtărescu. Asta mă face să mă gândesc cât de mult datorează valoarea unor cărți, în străinătate, iscusinței și abnegației unor traducători. Cum ai lucrat asupra trilogiei Orbitor? Scriitura sa atât de complexă cred că a fost o provocare. 

– Primul volum, mai ales, a fost teribil de greu. Și enervant. Pe de altă parte, în textele lui Cărtărescu este un flux inerent, fiecare frază – adesea, cum se ştie, frazele lui Cărtărescu pot fi extrem de lungi şi complicate – are un ritm, o poezie a ei. Numai de două-trei ori n-am priceput sintaxa, poate că este şi vina autorului, dar nu cred. De fapt, am avut probleme mai mari când l-am tradus pe Camil Petrescu. În Patul lui Procust sunt fraze fără sintaxă normală. În Orbitor găsești un vocabular enorm, poate mai ales în volumul doi, cuvinte arhaice sau cu sensuri foarte speciale.

Un exemplu din volumul trei: statuile din Bucureşti cuprinse de revoltă sunt numite „zavergiii ăştia de tuci”. Or, „zavergiu” se referă la un episod anume din istoria română, care nu are corespondenţe în Norvegia. M-am gândit să folosesc un cuvânt norvegian legat de o asemenea mişcare sau revoltă eşuată, dar ar fi fost un anacronism. Deci, după nopţi de insomnii – glumesc! – am căutat puţin mai adânc în istorie şi am folosit cuvântul „sans-culotte”, din epoca revoluţiei franceze. După publicarea traducerii, am citit Levantul şi am văzut că acolo autorul îi numește pe protagoniştii săi şi „zavergii”, şi „sanchiloţi”…

Un alt exemplu: Orbitor este bogat în trimiteri la anii ’60-’70 în România. În primul volum, tânărul Mircea este la spital şi maseurul orb vorbeşte despre „băieţii cu ochi albaştri”. Naivul Mircea nu înţelege la cine se referă maseurul: „Ei, la flăcăii cu luceferi pe umeri.” Mircea nici atunci nu pricepe: „Umerii îi aveau împodobiţi cu constelaţii arzânde, formând zodii limpezi ca pe abţibildurile de pe pahare.” Care pahare? Am bănuit că este o referinţă la puţinele lucruri de uz comun în comerţ pe atunci, şi anume paharele cu zodiac. Culmea este că am cumpărat şi eu două, cu Fecioara şi cu Leul, prin ’78, când eram student la Bucureşti şi locuiam la cămin în Grozăveşti, şi le am încă…

Fireşte că nu se poate traduce, dar, oricum, am dat niște explicații în postfaţa mea la carte. Exemplul acesta demonstrează cât de complicat este textul, inclusiv pentru români. Oare noile generaţii vor înţelege asemenea nuanțe? De altfel, autorul mi-a spus că e corect, c-am înțeles bine: avea în vedere chiar aceste pahare cu zodiac.

Volumul întâi a fost mai greu ca traducere. Volumul doi a mers destul de uşor, mă obișnuisem cu limba şi stilul. Volumul trei este altfel: tratează subiecte mai, cum să spun, sângeroase. Și unde într-un fel m-am simţit implicat.

Am tradus unele părţi despre revoluţie chiar la Bucureşti, într-un apartament lângă Cişmigiu, profitând de o bursă de la ICR. Aveam scena evenimentelor după colţ: sediul CC-ului, Athénée Palace-ul, unde Mircea se decide să participe la revoluţie. Și mi-am adus aminte cum arăta oraşul prin 1978-’79, când eram student acolo, şi apoi imaginile televizate din 1989, pe care le-am urmărit din Norvegia, dar cu un mai mare interes decât ceilalți la noi.
 
– Ai mai tradus din Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, din Mircea Cărtărescu, mai devreme, Nostalgia și Travesti, iar în acest an – Gellu Naum cu Zenobia şi Poeme alese. Ce rezonanță, ce vânzări are literatura română în Norvegia? Există reviste, edituri interesate să publice scriitori români?

prokust seng– În primul rând, e vorba de o piaţă a cărţilor. Unde literatura anglofonă, printre traduceri, are un loc important, chiar copleşitor: 60%-70 % din traducerile publicate în Norvegia sunt din limba engleză. Literatura română este prin definiţie un exotism. Am reuşit să traduc o carte pentru fiecare dintre cele trei edituri mari din Norvegia, dar apoi ele nu au mai avut nici un interes.

Avem un sistem de distribuţie, şi mai ales un sistem pentru bibliotecile publice, foarte democratic şi eficient, astfel încât şi editurile mici pot furniza cărţi pentru librării şi biblioteci. Deci, când Editura Bokvennen (Prietenul Cărţii) s-a arătat interesată, prin anii nouăzeci, de literatura română, am tradus pentru ei. Editura are şi o revistă, tot cu acest nume, care de asemenea a fost receptivă. Iar revistaVagant a și declanşat într-un fel traducerea Orbitorului şi a găzduit eseuri şi articole de Cărtărescu.

În sfârşit, cea mai importantă revistă literară din Norvegia, Vinduet (Fereastra), a publicat un interviu cu Mircea Cărtărescu când a apărut Aripa stângă. Cărtărescu a participat la Festivalul literar din Lillehammer, unde a avut loc lansarea, şi a fost intervievat de mai multe ziare. Dar mai importante sunt recenziile din presa cotidiană. Am avut noroc: mai toate cărţile mele traduse din limba română au fost comentate, chiar în ziarele mari, şi, cu o singură excepţie, toate recenziile erau elogioase. Numai o recenzie la Patul lui Procust într-un ziar regional a fost negativă. Voi merge înainte cu Bokvennen, cu o carte-două pe an din limba română. În orice caz, aşa sper.
 
– Cum se implică Bucureștiul, prin Institutul Cultural Român sau prin Uniunea Scriitorilor, în promovarea scriitorilor noștri în Norvegia? Care ar fi cea mai eficientă strategie, sau consideri că eforturile și contactele individuale sunt mai credibile, aduc rezultate mai bune?

– Până acum, relația a funcţionat extrem de bine. În afară de literatura anglofonă, mai toate ţările din lume subvenţionează traduceri în străinătate. O facem și în Norvegia prin fundaţia Norla (www.norla.no). Recent, am tradus o carte din franceză a unei scriitoare din Belgia, şi Comunitatea franceză din Belgia a subvenţionat traducerea. Deci, subvenţiile din partea ICR-ului sunt importante. Sper ca aceste politici să continue, în pofida scepticismului care a însoțit schimbările la vârful instituției (să fim însă circumspecți în ce privește promovarea „artiștilor consacrați”: în anii ’80 Editura Minerva din București a publicat traduceri ale clasicilor români în limbile engleză și franceză care, fireşte, n-au ajuns în nicio librărie din străinătate).

ICR a organizat în anii trecuți workshop-uri cu traducătorii străini. Acum, avem o reţea de traducători din limba română în diferite limbi străine, ne cunoaştem şi ţinem legătura cu mijloacele de azi – adică Internetul. Noi suntem nu numai traducători, suntem şi agenţii literaturii române în lume. Aş spera să mai avem astfel de ateliere, cu participarea traducătorilor cunoscuți. Pentru că, îmi pare rău s-o spun, noi, traducătorii, am fost jigniţi public la câteva posturi TV, unde s-a afirmat că volumele subvenţionate de ICR au fost tipărite şi stocate la Bucureşti! Nu este adevărat! Aceste cărți au apărut la edituri importante din Occident și se difuzează pe piețele de acolo. Înţeleg că sunt declarații pentru uz intern şi politic, dar nu ne aflăm în 1985. Suntem mulţi oameni în afara României care știm limba şi urmărim evenimentele din țară, și mă mir că unii de la București par a crede că pot jigni pe oricine pentru a-și servi propria agendă, crezând că nu se va afla în străinătate.
 
– Există o deschidere, o preocupare a editurilor, revistelor, universităților din România față de cultura din Norvegia? Cum stăm cu traducerile din autorii norvegieni?

– Din 1991, cred, există o catedră de limba şi literatura norvegiană la Cluj și studii de norvegiană şi la Iaşi. Poate mai sunt şi la Bucureşti, şi la alte universităţi. Profesoara de la Cluj Sanda Baciu-Tomescu a educat mai mulţi traducători din norvegiană, şi a tradus şi ea din scriitorii noştri clasici şi contemporani. Dânsa a făcut enorm pentru literatura norvegiană în România. A şi fost decorată de către regele Norvegiei, pentru activitatea sa, foarte meritorie! După 1990 au fost traduse şi publicate cam 70 de cărţi din norvegiană în română. De zece ori mai multe decât în cealaltă direcţie… Bănuiesc că fundația Norla a subvenţionat multe dintre ele. Oricum, am văzut o listă a traducerilor şi este o selecţie impresionantă.
 
– Te-ar tenta să faci o traducere din norvegiană în română sau să participi la un proiect de echipă?

– Nu! Orice traducător trebuie să traducă în limba sa maternă. De fapt, e mult mai important pentru un traducător să ştie limba maternă în toate nuanţele ei, în mod activ, decât limba străină din care traduce.
 
orbitor hoyre vinge– Ce alte preocupări de traducător ai, ce pasiuni? Călătorești mult, nu pari să agreezi sedentarismul tradițional al omului de litere…

– Cred că piaţa norvegiană nu poate digera decât două-trei cărţi din literatura română pe an. Așa încât traduc şi din italiană şi din franceză. Am citit acum zece ani o scriitoare din Belgia, Jacqueline Harpman, şi am reuşit să scot romanul său cel mai bun, ”La plage d’Ostende” (Plaja din Ostende), în acest an. Poate voi continua cu ea. Dar, de obicei, editurile vin la traducători cu proiecte, adică traduc şi cărţi pe care nu le-am propus eu. Din fericire, îmi pot permite să spun „nu” dacă nu-mi place cartea. Pentru literatura română, sperăm, eu şi cu Bokvennen, să scoatem Dan Lungu ”Sînt o babă comunistă” şi Filip Florian ”Degete mici”, la anul. Apoi, vedem. Am mai multe nume pe listă.

Ca traducător stai şase-opt ore pe zi la computer, singur, cu textul. De aceea, am nevoie şi să respir. Și să merg în ţările unde se vorbesc limbile din care traduc. Anul trecut, beneficiind de o bursă norvegiană, am cutreierat România cu o maşină închiriată, timp de mai mult de două săptămâni. N-am ajuns peste graniţă în Republica Moldova, totuşi. Și în acest an, o să călătoresc prin nordul Italiei, unde nu am fost până acum.

 
– Ce teme sau modele stilistice, ce abordări estetice sunt la modă în Norvegia azi? Ce dezbateri animă mediile intelectuale? 

– Din păcate, nu am citit prea mult din literatura norvegiană contemporană. Dar am impresia că nu avem scriitori geniali. Cei mai mulţi, şi cei care sunt traduşi şi publicaţi în străinătate, fac o meserie bună, cinstită. Mă mir când citesc o recenzie elogioasă la o carte care reia teme vechi, abordate de o mie de ori. Apoi există un „trend” de literatură poliţistă şi de suspans. Mă întreb dacă merită denumirea „literatură”, dar se vinde şi se exportă. În ce privește dezbaterile literare, avem un proverb: „discuţiile din balta noastră de raţe”. E prea local. De fapt, nu prea particip la ele. Mă descurc, într-un fel, foarte bine în turnul meu de fildeş, în Castalia mea… Glumesc! Probabil că preferinţele mele literare sunt de vină.
 
– Norvegia – țara fiordurilor și a legendarilor vikingi, țară cu un rege schior, cu oameni frumoși, „copii ai naturii”, pașnici și civilizați. Fără a fi membră a Uniunii Europene, Norvegia are un standard de viață foarte ridicat și oferă un model în ce privește respectarea drepturilor omului și toleranța față de imigranți. În aceste condiții, cum îți explici apariția unui criminal ca Breivik, ale cărui crime abominabile au cutremurat o lume întreagă? Există niște cauze mai profunde sau e vorba de un caz clinic?

– Mai întâi, situaţia nu e aşa de idilică în legătură cu imigranţii. Xenofobia există şi uneori ia expresii foarte urâte. Chiar la oameni politici „serioşi”. Dar cazul lui Breivik se poate explica şi altfel: dacă n-ar fi existat un grup de imigranţi musulmani, el şi-ar fi găsit alt grup. Acum 70 de ani, evreii, probabil. Este un psihopat, un bolnav mintal, cu trăsături de psihopatie: megalomanie, lipsă de empatie etc. Nicio comunitate modernă nu se poate apăra împotriva acestor oameni. Este un preţ de plătit pentru o societate deschisă. Discuţia la tribunal nu a fost dacă era nebun sau nu, ci dacă era într-o psihoză când şi-a făcut planurile sale şi şi-a săvârşit crimele.

– Lumea a devenit un loc tot mai nesigur. Chiar dacă teoria lui Samuel P. Huntington a fost contestată, „ciocnirea civilizațiilor” e o realitate. Cum altfel să-ți explici violențele care au cuprins lumea islamică după difuzarea unui filmuleț pe Internet, Inocența musulmanilor? Putem presupune că în spatele mulțimilor dezlănțuite se află niște instigatori cinici, care exploatează politic sentimentele oamenilor, totuși amploarea atacurilor antioccidentale sugerează o prăpastie între mentalități. Orientul Mijlociu pare defazat față de Occident, care și-a epuizat de mult epoca intoleranțelor religioase, deși, uneori, se mai aude câte un protest din partea Bisericii Catolice față de artiștii iconoclaști, iar Biserica Rusă se mobilizează consecvent împotriva „influenței nocive” a valorilor occidentale…

– Pe de altă parte, se pare că avem un număr mai mare de state democratice, şi chiar dacă mai există sărăcie, am obţinut şi o reducere importantă a acesteia. Dar este un proces lung. Și marele pericol, cred, vine din partea statelor de tip „semi-democratic”, care în fond sunt cleptocraţii moderne: țările arabe, China şi Rusia. Unde există o formă de democraţie, dar o clasă „exploatatoare” (dacă se poate folosi acest cuvânt) de birocraţi şi oameni politici corupţi fură din avutul public. Și culmea, ei pun banii furaţi la adăpost în Occident…

Nu se pot rezolva problemele de civilizaţie până când nu se rezolvă problemele sociale ale acestor ţări. Acum religia este folosită ca o unealtă de această castă de privilegiați. Nu este un lucru uşor, dar trebuie să avem speranţă. Dacă cineva mi-ar fi spus, prin anii ’80, că România şi ţările baltice vor adera la NATO şi la UE…

Roger Waters, fost membru al formației Pink Floyd, are un cântec, cu tentă ironică, scris la începutul anilor ’90, ”It’s a Miracle” (Este un miracol):

They’ve got Pepsi in the Andes/ McDonald’s in Tibet/ Yosemite’s been turned into/ A golf course for the Japs/ The Dead Sea is alive with rap/ Between the Tigris and Euphrates/ There’s a leisure centre now/ They got all kinds of sports”// (Au Pepsi în Munţii Anzi/ McDonald’s în Tibet/ Yosemite a devenit/ un teren de golf pentru japonezi/ Marea Moartă e vie cu muzica rap/ Între Tigru şi Eufrat este acum o piscină publică/ cu toate felurile de sport).

”It’s a miracle/ Another Miracle/ By the grace of God Almighty/ And the pressures of the marketplace/ The human race has civilized itself”// (Este un miracol/ Încă un miracol/ Prin harul Atotputernicului Dumnezeu/ Și presiunile economiei de piaţă/ Rasa umană s-a civilizat).

Cu bune şi rele, suntem pe cale să ajungem acolo.

– Când ești acasă obișnuiești să „evadezi” din vreme în vreme în munți, pentru a-ți „încărca bateriile”. Povestește-mi despre aceste escapade.

– Căsuţele de vacanţă sunt o tradiţie destul de răspândită în Norvegia. Suntem o ţară rurală şi o parte din tradiţie vine din faptul că cei care s-au mutat la oraşe în secolul trecut au încă o relaţie foarte strânsă cu natura. Mulţi au construit o căsuţă de vacanţă în locurile de unde au venit. Ceea ce am avut ca burghezie a descoperit, în secolul al XIX-lea, natura ţării. De atunci, relația cu natura a devenit o parte din patrimoniu, din identitatea norvegiană. Cred că aproape două treimi din populaţie au acces la o astfel de căsuţă.

Și noi am procedat la fel: am găsit un teren la munte, lângă o crescătorie de vaci (da, avem şi noi ferme sau gospodării la munte, folosite în timpul verii!). Locul e nemaipomenit de frumos, situat la o altitudine de o mie de metri, care în Norvegia, la nord, e egală cu limita climaterică de întindere a copacilor. Dezavantajul este că nu e drum iarna și atunci mergem doi kilometri pe schiuri. Nici nu e curent, nici nu e apă – decât dintr-o fântână sau din pârâu. Încălzim cu gaz sau mai ales cu lemne. Pentru mine aşa se și cuvine să fie o căsuţă de munte. De fapt, am şi curent – 12 volţi, de la un panou solar.

Locul se află la o distanţă destul de mare de Oslo, iar după ce ne-am mutat la Fredrikstad, drumul e şi mai lung. Acolo eşti altundeva. Și, într-o oră-două cu maşina, ajungi la fiordurile din vestul ţării. Facem deseori escapade spre fiorduri în timpul verii. Și sunt aşa de frumoase ca în pliantele pentru turişti.

În acea zonă se află şi unul dintre cele două „sate de cărţi” de la noi. Un „sat de cărţi” este o localitate mică, cu mult spaţiu liber în hambare şi magazii, care s-a specializat în comerţul cu cărţi de mâna a doua. Nu pentru colecţionari – sunt cărţi obişnuite, care nu mai sunt disponibile în librării. Există şi în Franţa, Marea Britanie, Belgia… Acolo, la Fjaerland [Fjærland], am găsit acum câţiva ani un raion cu cărţi în limbi străine.

Chiar și o carte în limba română: ”Poezia nordică modernă”, Biblioteca pentru toţi, Bucureşti, 1968. Avea o dedicaţie pentru preşedintele de atunci al Uniunii Scriitorilor Norvegieni din partea traducătorilor. El murise demult şi moştenitorii săi dăruiseră exemplarul comunității de acolo. Probabil sunt una dintre puţinele persoane din Norvegia care a avut un interes pentru această carte și am cumpărat-o. Chiar dacă o aveam deja dintr-un anticariat de la Bucureşti din anii ’70… Deci, dintr-un anumit punct de vedere, nu sunt niciodată „în vacanţă”. Însă ştiu că am o situaţie privilegiată!
 
– O întrebare de final, pe care nu o pot evita: la ce lucrezi în prezent?

– Actualmente, termin traducerea unui best-seller italian,” Fai bei sogni” (Visuri plăcute), un roman autobiografic despre un băieţel de nouă ani care-şi pierde mama, şi numai 40 de ani mai târziu înţelege ceea ce s-a întâmplat atunci. E onest, bine scris – chiar dacă de obicei nu-mi plac best-seller-urile. Când mă întorc din Italia, voi începe o carte în limba franceză de „non-fiction”, despre viaţa de fiecare zi şi timpul liber al temnicerilor din lagărele naziste. Brr! Dar este şi interesant, şi un document important. Să nu uităm trecutul, să nu pierdem istoria noastră.

 
Interviu realizat de Vitalie Ciobanu
Chișinău–Fredrikstad–Torino,
octombrie 2012

Puteți citi  interviul complet aici

Adauga un comentariu folosind contul de Facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *